Fostul principe Nicolae şi soţia sa, Alina de Roumanie, anunţă că vor deveni părinţi pentru a doua oară

Fostul principe Nicolae şi soţia sa, Alina de Roumanie, anunţă că vor deveni părinţi pentru a doua oară
Facebook/ Nicolae al Romaniei

Fostul principe Nicolae şi soţia sa Alina de Roumanie au anunţat, într-un comunicat de presă, că vor deveni părinţi pentru a doua oară.

 

„În ajunul sărbătoririi Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor, vă împărtăşim bucuria că familia noastră va fi din nou binecuvântată. Cu multă emoţie şi fericire în suflet aşteptăm al doilea copil al nostru, care va veni pe lume în primăvara anului 2022. Ne bucurăm că bunul Dumnezeu, după Maria-Alexandra, ne îngăduie încă unul din nepreţuitele miracole ale vieţii!”, este mesajul celor doi, conform News.

Nicolae, nepotul regelui Mihai I al României, s-a căsătorit cu Alina-Maria Binder în 2018, la Sinaia. Fostul principe a devenit tată pentru prima dată în 2020. Maria-Alexandra s-a născut pe 7 noiembrie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Născut şi crescut în străinătate, prinţul Nicolae a ajuns prima oară în România în 1992, când avea şapte ani, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.