După 80 de ani, casa în care a locuit Mița Biciclista s-a redeschis pentru oaspeți. Cum arată după ce a fost recondiționată

×
Codul embed a fost copiat

A răsunat, din nou, muzica în saloanele Miței Biciclista. După 80 de ani, casa ei din inima Bucureștiului s-a redeschis pentru oaspeți.

La balul de sâmbătă seară, oaspeții au avut parte de jocuri de societate și numere de magie, și au admirat superba renovare și atenția pentru detalii. O mulțime de iubitori ai vremurilor bune de altădată au animat încăperile, unde faimoasa curtezană și-a trăit viața de poveste. Casa va deveni centru cultural.

Cum arată casa în care a locuit Mița Biciclista

Petrecerea a început cu un cvartet de coarde, iar acordurile au transpus invitații în atmosfera potrivită. Saloanele în care Mița Biciclista organiza baluri, la începutul anilor 1900, au fost pline, după 80 de ani.

Participant:Îi mulțumim că ne primește în casa ei după atâta timp. Cred că a fost super îndrăzneață, super curajoasă”.

Ținutele în alb și negru au fost obligatorii, la fel și măștile, care au întreținut misterul ce o învăluia la acea vreme pe curtezana de care s-au îndrăgostit până și regii Europei. Casa din Piața Amzei ar fi fost un cadou primit de la Regele Ferdinand, prinț la momentul respectiv.

Citește și
cladire
Hotelul Concordia din Capitala si casa renumitei coana Mita Biciclista ar putea fi restaurate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Participant: Cred că se regăsește spiritul Miței Biciclista în foarte multe dintre româncele pe care le vedem în viața de zi cu zi”.

Maria Mihăescu, cunoscută drept Mița Biciclista, și-a căpătat renumele, după ce a fost prima femeie care a îndrăznit să se plimbe cu bicicleta prin oraș, în pantaloni, pe calea Victoriei sau la Șosea, într-o perioadă în care acest lucru era considerat total nepotrivit pentru o femeie. Mița Biciclista a dus o viaţă extravagantă, arată documentele istorice.

Casa a fost ridicată în 1908, după planurile arhitectului Nicolae Mihăiescu. Are 26 de camere și 1.400 de metri pătrați. Când a primit-o, Mița Biciclista avea 23 de ani. Acum, imobilul, proaspăt restaurat, este monument istoric.

Albert Groșescu, organizator: Sunt multe aspecte care s-au păstrat și astăzi în ceea ce privește arhitectura. Există un amestec de stil art nouveau cu neo-baroc. Sunt niște sobe cu un portret al unei tinere care presupunem că este Măria Mihăescu, Mița Biciclista”.

Andreea Esca:Cel mai important pentru mine este faptul că văd această clădire superbă pe langă care am trecut foarte des, atât de frumos restaurată. Astea e cea mai mare bucurie, de fapt. A reface, a reconstitui o arhitectură din aceea perioadă, mă face să îmi aduc aminte de cât de frumos ar putea fi, de fapt, Bucureștiul”.

Magician:Fac pariu că Miței i-ar fi plăcut să aibă un așa entertainment și atunci am zis, hei, dacă în anii aia nu au avut, azi pot să mă asigur eu”.

De anul viitor, casa Miței Biciclista va găzdui mai multe spații culturale, o braserie și un cinema.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Casa în care a locuit Mița Biciclista a fost recondiționată. Locuința va intra în circuitul cultural al Bucureștiului
Casa în care a locuit Mița Biciclista a fost recondiționată. Locuința va intra în circuitul cultural al Bucureștiului

Casa în care a locuit celebra curtezană din Bucureștiul secolului al XX-lea Mița Biciclista a fost recondiționată și este pregătită să intre în circuitul cultural al orașului.

Hotelul Concordia din Capitala si casa renumitei coana Mita Biciclista ar putea fi restaurate
Hotelul Concordia din Capitala si casa renumitei coana Mita Biciclista ar putea fi restaurate

Printre ele s-a aflat si hanul Gabroveni din Centrul vechi. Din fericire, pentru aceasta cladire monument istoric s-au gasit bani de renovare: cinci milioane de euro.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.