Despre necesitatea educației media în școli, instituții publice și în societate, în episodul 4 al seriei EIDOS Talks

EIDOS Talk

În haosul informațional care afectează spațiul media, toți actorii-cheie din societate au nevoie de ghidaj în dezvoltarea abilităților necesare pentru a deosebi o informație de interes public de o dezinformare ori fake news.

Tot mai des, vedem chiar oameni politici folosind sau distribuind știri false, iar în societate există o confuzie permanentă, tot mai serioasă, legată de ce e real și ce nu.

Nevoia de educație media este acută pentru toate părțile implicate în dezbaterile publice, nu doar pentru tineri: e necesară pentru oameni care dețin funcții în stat, pentru funcționari publici și cetățenii care trebuie să voteze pe baza unor informații reale.

E nevoie de educație media chiar și pentru tinerii jurnaliști - mai ales pentru cei care ajung în organizații media unde principiile etice ori valorile promovate sunt discutabile.

Sunt doar câteva dintre elementele de la care a pornit dezbaterea din episodul 4 al seriei EIDOS Talks - o co-producție a Fundației EIDOS și a platformei UPGRADE 100. Pentru acest episod s-a alăturat și Fundația Friends For Friends, organizatoare a premiilor „Superscrieri”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Moderatorul ediției este Vlad TĂUȘANCE, manager de dezvoltare al Fundației Friends for Friends, iar invitați în studiourile DIGI 24: Ioana AVĂDANI, directoare a Centrului pentru Jurnalism Independent; Codruța SIMINA, jurnalistă PressOne și MisReport; jurnalist Marian VOICU, Veridica și TVR; Mihai PETICILĂ, jurnalist ProTV și co-fondator al EduPedu și Dragos Iliescu, profesor universitar și fondator BRIO.

Discuția intregrală, precum și celelalte trei episoade lansate până acum sunt disponibile pe și pe eidostalks.org dar și pe Youtube:

Câteva fragmente-cheie din discuție sunt selectate aici.

Proiectul EIDOS Talks e realizat cu sprijinul UniCredit Bank și al reprezentanței Comisiei Europene în România.

Din același demers a făcut parte și seria de expoziții World Press Photo 2021, ediția a 10-a din România – care s-a desfășurat anul aceasta la București, Cluj și Timișoara.

Proiectul urmează a se derula pe tot parcursul acestui an, prin publicarea unor dezbateri pe teme importante și va cuprinde și alte evenimente legate de starea libertății de exprimare și a jurnalismului cu impact social în România.

EIDOS Talks este un demers sprijinit și de parteneri instituționali precum Ambasada SUA în România, UNICEF în România, British Council România, rețeaua de Institute Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene, Institutul Francez din România la București, Centrul Cultural Clujean și de mulți alți parteneri media.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.