Pagubă fără precedent pe piaţa alunelor de cultură. Prețul la bursă s-a dublat

×
Codul embed a fost copiat

Pagubă fără precedent pe piaţa alunelor de cultură. Din cauza schimbărilor climatice din ultimii ani şi, în special, a vremii foarte călduroase, polenizarea a fost compromisă la aproape două treimi dintre plantaţii.

Fenomenul s-a regăsit atât în România, cât şi în ţări mari producătoare de alune, precum Turcia, sau Italia. Preţul la bursă aproape că s-a dublat iar specialiştii spun că, din păcate, acest gen de anomalii ar putea afecta, în viitor, şi alţi pomi fructiferi.

Un fermier din Oradea are o plantaţie de 3,7 hectare de aluni. 
A adunat, anul trecut, 260 de kilograme de fructe, însă anul acesta abia dacă a trecut de 100 de kilograme.

Unii dintre muguri - cei masculini - s-au dezvoltat prea devreme şi, în primăvară, când se face polenizarea, au înflorit mai repede şi au căzut înainte că florile femeieşti să devină apte de polenizare.

Marius Oniga, fermier: "Anul trecut, în perioada asta, de fapt pe la începutul lunii iulie, au apărut florile masculine. Acestea sunt florile de polenizare, ceea ce nu era normal, ele au apărut cam cu 40 de zile mai repede, lucru care a dat peste cap polenizarea."

Citește și
RTI
Județul Teleorman, pol al sărăciei, în ciuda potențialului uriaș. „Copiii sunt infractori”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Manuel Gîtea, Facultatea de Mediu Oradea: "Sunt ani atipici din cauza condiţiilor meteorologice în plină desfăşurare şi schimbare care se vor răsfrânge, pe parcurs, la majoritatea speciilor pomicole."

Daniel Crăița, administratorul unor plantaţii de aluni: "Mă refer la o scădere cu aproape 50-60 la sută a producţiei şi nu doar în România, ci în întreaga Europă."

Nici în Timiş situaţia nu este mai bună. La o plantaţie de 850 de hectare, producţia este la jumătate față de anii trecuţi.

Într-un an productiv un pom ar fi trebuit să producă aproape 4 kilograme de alune, în schimb, anul acesta, abia a depăşit unul.

Adrian Căvăjdean, şef serviciu administrativ: "De obicei ar trebui să iasă la 2.500 de kilograme pe hectar la plantele adulte peste 10 ani, acum am ajuns la unele de 300-400 de kilograme pe hectar."

Pe de altă parte, ultimii ani au cunosut un adevărat "boom" al fermelor mici de aluni şi nuci, în detrimentul plantaţiilor traditonale de pomi fructiferi.

Octavian Dan, consultant agricol: "Subvenţiile în această zonă, care vin dinspre fondurile europene, sunt foarte mari. Contribuţia fondurilor nerambursabile ajunge până la 90 la sută, iar pe de altă parte, întreţinerea unei astfel de plantaţii este mai uşoară decât a unei plantaţii de măr sau de păr."

Anul trecut un kilogram de alune de pădure se vindea în magazin cu 20-22 de lei. Fermierii spun că preţul ar putea creşte cu 30%.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unde va fi construită cea mai mare bancă de seminţe din țară. „Mai valoroasă ca cea pentru aur”
Unde va fi construită cea mai mare bancă de seminţe din țară. „Mai valoroasă ca cea pentru aur”

Cea mai mare bancă de seminţe de legume din România va fi construită la Buzău. Acolo vor fi păstrate seminţe de soiuri româneşti, ţinute acum în condiţii improprii.

Județul Teleorman, pol al sărăciei, în ciuda potențialului uriaș. „Copiii sunt infractori”
Județul Teleorman, pol al sărăciei, în ciuda potențialului uriaș. „Copiii sunt infractori”

Deși are un pământ bun pentru agricultură și este mărginit de Dunăre, județul Teleorman este unul foarte sărac, din care mulți locuitori pleacă.

Banii europeni alocaţi tinerilor fermieri, epuizaţi cu 2 ani mai devreme. Investiţiile făcute
Banii europeni alocaţi tinerilor fermieri, epuizaţi cu 2 ani mai devreme. Investiţiile făcute

Agricultura se numără printre domeniile care au atras cei mai mulți bani de la Uniunea Europeană. Fondurile alocate tinerilor fermieri s-au epuizat cu doi ani mai devreme decât se așteptau oficialii.

Ţigările sunt scumpe, dar tutunul se vinde la preţuri mici. Care e explicaţia
Ţigările sunt scumpe, dar tutunul se vinde la preţuri mici. Care e explicaţia

Subvenţia mare acordată pentru culturile de tutun îi convinge pe agricultori să nu renunţe la această afacere. Suprafeţele plantate au început să crească uşor în ultimii ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.