Vremea azi, 9 februarie. Încă o zi nefiresc de caldă pentru a doua lună din an

soare iarna
Profimedia

Vineri avem încă o zi nefiresc de caldă pentru luna februarie. Maximele pornesc de la 10 grade în Maramureş şi în estul Transilvaniei, şi se opresc la 20 de grade în Muntenia şi în Dobrogea.

Predomină vremea frumoasă şi doar prin nord şi nord-vest mai vin câteva ploi.

În Dobrogea şi Bărăgan domină atmosfera însorită, vântul va avea unele intensificări, iar temperaturile, un pic mai ridicate decât ieri, ajung la 20 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim soare, vreme bună şi temperaturi foarte agreabile, în jur de 18 grade. Norii apar destul de rar şi nici vântul nu prea se simte.

În Bucovina, astăzi se anunţă înnorări şi ploi mai consistente în zonele de munte. În restul Moldovei, se anunţă o zi foarte frumoasă: soare, câţiva nori şi temperaturi cu 9-10 grade peste cele de ieri. Vântul prinde putere în zonele înalte din Orientali.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Maramureş, găsim mulţi nori şi ploi temporare, iar în zonele înalte de munte, sunt posibile precipitaţii mixte. În nordul Transilvaniei, predomină vremea frumoasă, însă dimineaţă mai sunt condiţii de ceaţă. Temperaturile mai ridicate decât ieri, se opresc la 14 grade.

Se încălzeşte şi în ţinuturile vestice, iar după prânz se vor înregistra 17 grade la Reşita. Atmosfera va fi însorită, iar pe timpul nopţii apar ceva condiţii de ploaie în zona Banatului. Vântul prinde putere în Munţii Banatului la altitudini mari, pe unde vor fi rafale de până la 100 km/h.

În Transilvania, soarele încălzeşte rapid atmosfera şi se face mai cald decât ar trebui. Maximele ajung la 16 grade în vestul provinciei, pe la Alba Iulia.

În Oltenia se anunţă soare şi vreme plăcută. Tendinţa de încălzire se păstrează şi aici, iar după prânz se vor atinge 17 grade.

În ţinuturile sudice, avem o zi de primăvară. Soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei, iar temperaturile mai ridicate decât ieri, se opresc la 20 de grade Celsius.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti, ziua de astăzi ne-aduce vreme frumoasă şi neobişnuit de caldă pentru această dată. După prânz se vor înregistra în jur de 20 de grade, avem soare şi un vânt mai activ. La noapte, mai apar câţiva nori şi se încălzeşte uşor.

Vremea azi, la munte

Şi la munte se anunţă vreme caldă. Înnorările persistă în nordul Orientalilor, pe unde o să plouă din când în când. În rest, predomină vremea frumoasă, iar vântul prinde putere la altitudini mari, în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni, pe unde vor fi rafale de 80...100 km/h.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, sâmbătă vremea rămâne neobişnuit de caldă. La amiază se vor atinge vreo 19 grade. Vor fi înnorări dar şi perioade cu soare, iar vântul va sufla slab.

Duminică se mai încălzeşte puţin şi după prânz se vor înregistra 21 de grade. Atmosfera va fi schimbătoare şi vântul devine mai insistent.

Începem săptămâna cu temperaturi în scădere uşoară, însă tot cald o să fie. Maxima se opreşte la 18 grade, se mai adună norii şi o să picure puţin, iar vântul va creşte în intensitate. În noaptea de luni spre marţi, minima va ajunge la 6 grade la marginea oraşului.

La munte, sâmbătă o să picure puţin în masivele vestice şi în cele nordice, iar la înălţimi de peste 2000 de metri, vor fi precipitaţii mixte. În zonele de creastă din Carpaţii Orientali, vântul va ajunge la viteze de 80...90 de km/h.

Duminică persistă vremea caldă. Se mai adună norii, vin şi câteva ploi slabe în Occidentali şi în vestul Meridionalilor. Pe creste va cădea lapoviţa şi vântul se intensifică în masivele sudice.

Luni temperaturile rămân ridicate, dar atmosfera va fi închisă. O să plouă pe suprafeţe extinse, iar la altitudini mari apar precipitaţii mixte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.