Prin ce au trecut pasagerii cărora Wizz Air le-a anulat zborul. „Trebuia fiecare să ne descurcăm”

×
Codul embed a fost copiat

În mijlocul verii nu se mai termină problemele de pe aeroporturi. Wizz Air anunță că va anula mai multe zboruri în urma unor probleme tehnice.  

Asta în condițiile în care același operator aerian a avut deja o serie de curse întârziate sau anulate. Cum firma nu are sediul în România, autoritățile au cerut sprijin la nivel european, iar oficialii responsabili de aviație au început o serie de controale.

Cristina trebuia să ajungă sâmbătă împreună cu familia în Lyon din Cluj-Napoca. Inițial a primit câteva mesaje în care era anunțată că zborul are întârziere, însă în cele din urmă a fost anulat.

Cristina: „Eram 200 de oameni la ora 23:00, în miezul nopții, și o singură persoană la 200 de oameni care ar fi trebuit să ne explice. Cam trebuia fiecare să ne descurcăm pe cont propriu”.

Astfel de probleme au fost la ordinea zilei pentru mulți dintre pasagerii care au călătorit în ultima perioadă cu operatorul low-cost Wizz Air.

Citește și
wizz air
Promisiunile Wizz Air după controalele anunțate de secretarul de stat de la Transporturi: „S-au luat măsuri substanţiale”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Wizz Air anunță că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații” - reprezentații companiei aeriene.

Cei de la Wizz Air nu au oferit informații detaliate despre destinații și numărul zborurilor anulate.

Pasagerilor curselor afectate li se oferă un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete sau rambursarea a 120% din tariful iniţial, achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

Cum compania nu are sediul în Romania, autoritățile nu pot amenda operatorul aerian.

După ce s au înmulțit reclamațiile pasagerilor care au avut parte de zboruri întârziate sau anulate, oficiali atât din Ministerul Economiei, cât și din Ministerul Transporturilor au cerut sprijin european. În acest sens a fost sesizată Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, după ce operatorul aerian, susțin autoritățile, a anulat nouă curse într-o zi, din motive tehnice. Astfel, oficialii europeni au început mai multe controale, iar în funcție de problemele semnalate vor impuse sancțiuni.

Specialiștii în aviație susțin că autoritățile române ar trebui să dezvolte o linie low-cost a Tarom care să opereze pe mai multe rute. În felul acesta nu ar mai exista riscul ca o singură companie să pună monopol.

Cătălin Popescu, fost pilot:Tarom are deja servicii la nivel de low cost. Ar trebuie să înființezi o divizie care să aibă un minim de 15 avioane. Deschiderea rutelor – orice deschidere este foarte grea pentru că nu ai notorietate – îț trebuie sume foarte mari, îți trebuie un plan pentru credibilizare. Ar trebui să acoperim acest segment - Italia, Spania, Londra”. 

De ajutor este și înființarea unui fond de garanții

Dumitru Luna, președintele Patronatului Asociația Națională a Agențiilot de Turism: „Să fie garantate împotriva insolvenței, împotriva altor anulări de genul acesta, în așa fel încât să se dea mai multă siguranță chiar și către companiile respective”.

În alte țări, aeroporturile locale și regionale oferă diferite stimulente companiilor aeriene astfel încât să opereze pe mai multe destinații.

Echipa: Florentina Bălășoiu, Delia Bîrla, Daniel Mița.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Wizz Air, veste proastă pentru români. Compania anunță că va anula mai multe zboruri în perioada următoare
Wizz Air, veste proastă pentru români. Compania anunță că va anula mai multe zboruri în perioada următoare

Compania aeriană Wizz Air a anunțat, miercuri, că anumite zboruri vor fi anulate din cauza unor verificări în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt&Whitney.

Promisiunile Wizz Air după controalele anunțate de secretarul de stat de la Transporturi: „S-au luat măsuri substanţiale”
Promisiunile Wizz Air după controalele anunțate de secretarul de stat de la Transporturi: „S-au luat măsuri substanţiale”

Reprezentanţii companiei Wizz Air susţin că aceasta a fost nevoită să anuleze unele curse în urma unor „perturbări neprevăzute”, precum greve, condiţii meteo şi probleme în aprovizionarea cu piese, „dar niciodată până la nouă zboruri pe zi”.

 

Controale la Wizz Air, după ce compania a anulat nouă zboruri într-o zi. Operatorul riscă suspendarea activității
Controale la Wizz Air, după ce compania a anulat nouă zboruri într-o zi. Operatorul riscă suspendarea activității

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, anunţă, sâmbătă, că, în urma sesizării Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, urmează verificări la Wizz Air Hungary şi Wizz Air Malta.

Ministerul Transporturilor: Am informat Agenţia UE pentru Siguranţa Aviaţiei după ce Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi
Ministerul Transporturilor: Am informat Agenţia UE pentru Siguranţa Aviaţiei după ce Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Mîndrescu anunţă că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România.

Unde faci reclamație dacă ai probleme cu Wizz Air. ANPC nu poate interveni
Unde faci reclamație dacă ai probleme cu Wizz Air. ANPC nu poate interveni

Cetăţenii români pot depune sesizari pe site-ul Centrului European al Consumatorilor Romania pentru rezolvarea problemelor cu compania aeriană Wizz Air, a anunţat joi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.