Papirusuri antice, carbonizare de erupția vulcanului Vezuviu, pe cale să fie citite din nou

papirus herculaneum
AFP

Oamenii de știință americani au transmis că ar putea fi posibil ca mai multe papirusuri distruse în urma erupției vulcanului Vezuviu să fie din nou citite, printr-o nouă tehnică de radiografiere cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

În urma erupției vulcanului Vezuviu din anul 79, orașele Pompeii și Herculaneum au fost complet distruse, odată cu locuitorii acestora și toate bunurile lor. Printre lucrurile distruse s-a numărat o bibliotecă impresionantă de papirusuri, care au fost carbonizate, relatează The Guardian.

Oamenii de știință consideră că ar mai putea fi o metodă de recuperare și citire a documentelor, datorită unei noi abordări care implică raze X și Inteligență Artificială.

„Deși poți vedea pe fiecare bucățică a papirusului că există scris, pentru a-l deschide ar fi nevoie ca acesta să fie flexibil- ceea ce nu mai este cazul”, a declarat profesorul Brent Seales, coordonatorul cercetării și șeful catedrei de computer science de la Universitatea din Kentucky.

În cadrul cercetării vor fi preluate două papirusuri nedeschise, care aparțin Institutului Francez din Paris și care fac parte dintr-o colecție impresionantă de 1.800 de papirusuri descoperite în anul 1752 în Herculaneum.

Citește și
craniu femeie
Descoperire bizară în Rusia. Cum arată craniul unei femei moarte în urmă cu foarte mulţi ani. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acestea alcătuiesc singura bibliotecă cunoscută din Antichitate, majoritatea colecției fiind păstrată într-un muzeu din Napoli.

Vila în care cele 1.800 de papirusuri au fost găsite se crede că a aparținut socrului lui Iulius Cezar, dictatorul roman care a fost asasinat în anul 44 î.Hr.

Experții au încercat de-a lungul timpului să deruleze aproximativ jumătate dintre papirusuri prin diferite metode, o parte dintre acestea fiind distruse în proces. De asemenea, derualarea lor și expunerea scrierilor la aer provoacă ștergerea cernelii.

Seales și echipa sa de cercetători au reușit anterior să folosească raze X pentru „a derula virtual” un pergament de 1.700 de ani găsit într-o sinagogă din Israel, care conținea scrieri din cartea Leviticului.

Pergamentul era scris cu vopsea pe bază de metal, care a fost ușor lizibilă cu ajutorul razelor X. Însă, papirusurile din Herculaneum sunt scrise cu cerneală pe bază de carbon, făcută din cărbune, ceea ce înseamnă că nu va exista un contrast clar între scris și fundal într-o radiografie.

Astfel, cercetătorii au gândit o nouă abordare, care folosește razele X împreună cu ”machine learning”, o formă a Inteligenței Artificiale.

Metoda folosește fotografii ale unor papirusuri deja derulate, al căror scris este vizibil cu ochiul liber. Acestea sunt folosite pentru a învăța algoritmii dotați cu inteligență artificială la ce ar trebui să se aștepte.

Mai exact, în urma analizării papirusurilor deja lizibile, algoritmii vor crea tipare cu ajutorul cărora vor descifra scrisul de pe papirusuriel rulate și carbonizate.

Sistemul va învăța diferențele subtile dintre zone scrise și nescrise, prin identificarea structurii fibrei de papirus. După ce sunt „antrenați” pe aceste fragmente, proces ce ar trebui să dureze câteva luni, cercetătorii doresc să aplice această metodă pe papirusurile din Herculaneum.

„Sperăm să perfecționăm tehnologia astfel încât să repetăm procesul pe cele 900 de papirusuri rulate”, a declarant Seales.

În ceea ce privește conținutul, cercetătorii sunt entuziasmați. „Majoritatea papirusurilor deschise au fost fiolosofie greacă după Epicur”, a spus Seales.

O altă posibilitate ar fi ca papirusurile să conțină text latin. Deși despre bibliotecile clasice se crede că aveau o parte latină și una greacă, majoritatea celor găsite au fost în limba greacă, ceea ce ridică posibilitatea existenței unei secțiuni latine încă nedescoperite.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Urme misterioase de degete, găsite într-un sit arheologic din Abu Dhabi
Urme misterioase de degete, găsite într-un sit arheologic din Abu Dhabi

Urme misterioase ale unor degete au fost găsite în câteva cărămizi aflate într-un sit arheologic din Emiratele Arabe Unite.

Descoperire bizară în Rusia. Cum arată craniul unei femei moarte în urmă cu foarte mulţi ani. FOTO
Descoperire bizară în Rusia. Cum arată craniul unei femei moarte în urmă cu foarte mulţi ani. FOTO

Rămășițele unei femei, considerată a fi o femeie din antichitate, au fost găsite în timpul unor săpături pe un sit vechi de morminte din sudul Rusiei, relatează RT.com.

Sarcofage vechi de peste 3000 de ani, găsite la sud de Cairo. Surpriza trăită de arheologi
Sarcofage vechi de peste 3000 de ani, găsite la sud de Cairo. Surpriza trăită de arheologi

Arheologi egipteni au descoperit la sud de Cairo opt sarcofage din Antichitate care conţin fiecare o mumie, a anunţat miercuri Ministerul Antichităţilor din această ţară, citat de DPA. Toate au o vechime de peste 3.000 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.