Simona Halep s-a calificat în sferturi la Wimbledon. Victorie entuziasmantă cu Paula Badosa, numărul 4 mondial

Simona Halep

Simona Halep s-a calificat spectaculos în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, luni, după ce a învins-o pe spaniola Paula Badosa, a patra favorită, cu 6-1, 6-2. 

Halep ocupă în prezent locul 18 mondial şi este favorită 16 la câștigarea turneului, în timp ce Badosa ocupă 4 mondial.

Simona s-a impus în primul set după doar 26 de minute. Românca a câştigat rapid și setul doi, iar meciul s-a încheiat după 59 de minute.

Campioană la Londra în 2019, Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a ajuns astfel la 11 victorii consecutive la Grand Slam-ul pe iarbă. 

Victorie ușoară pentru Simona Halep

Halep a reuşit 3 aşi, dar a făcut şi 2 duble greşeli, în timp ce Badosa a încheiat cu un as şi o dublă greşeală. Procentajele de reuşită la ambele servicii au fost mult mai mari pentru româncă, 89%, respectiv 68%, în timp ce ale spaniolei au fost sub 50 de procente. Fostul lider mondiale a fost superioară şi la mingile direct câştigătoare, 17-7, în timp ce Badosa a comis net mai multe erori neforţate, 21-9.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Halep a învins-o pe Badosa (24 ani, 4 WTA) şi în primul lor meci direct, tot anul acesta, în aprilie, cu 6-3, 6-1, în turul al doilea la Madrid.

Reacția Simonei Halep după finalul meciul

După meci, Halep a declarat că se bucură mult de revenirea pe cel mai prestigios teren de tenis din întreaga lume.

„Mi-am dorit să fiu aici astăzi și cred că am jucat un meci grozav. Am avut emoții înainte, dar m-am bucurat mult să revin pe Terenul Central, în fața acestui public minunat. Vă mulțumesc pentru că m-ați susținut mereu, e o plăcere să revin,” a spus Simona Halep după ce s-a calificat în sferturi la Wimbledon, potrivit Sport.ro.

„Nu m-am gândit că nu am pierdut niciun set, până acum, când mi-ai spus. Sunt mulțumită de cum am jucat până acum în acest turneu. Progresez de la zi la zi și abia aștept să dau din nou tot ce am mai bun, la fel cum am făcut-o astăzi.

Mi-a fost tare dor să joc la Wimbledon, 3 ani înseamnă mult. E special să mă întorc. Am avut mai mari emoții ieri, în timpul ceremoniei campionilor, dar mă bucur că am din nou șansa de a juca pe Terenul Central,” a mai spus Halep.

 

 

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 310.000 de lire sterline, iar în sferturi o va înfrunta pe americanca Amanda Anisimova (20 ani, 25 WTA), care a dispus de franţuzoaica Harmony Tan cu 6-2, 6-3.

Românca are 2-1 în meciurile directe cu Anisimova, pe care a întrecut-o recent la Bad Homburg, pe iarbă, cu 6-2, 6-1, în sferturi. Americanca a câştigat primul lor duel, în 2019, în sferturi la Roland Garros, cu 6-2, 6-4, iar Halep şi-a luat revanşa un an mai târziu, în turul al treilea al Openului Franţei, cu 6-0, 6-1.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani
Tragedie în familia lui Florin Pîrvu. Soția antrenorului de la FC Voluntari a murit la doar 47 de ani

Oana Alina Pîrvu, soția antrenorului Florin Pîrvu, a murit la doar 47 de ani.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.