Doliu în fotbal. Freddy Rincon a murit la vârsta de 55 de ani

Doliu în fotbal. Freddy Rincon a murit la vârsta de 55 de ani
Getty

Lumea fotbalului a primit o veste cutremurătoare. Freddy Rincon, fost căpitan al naționalei Columbiei, a murit, miercuri seara, în spital, la vârsta de 55 de ani.    

Rincon se afla internat la terapie intensivă, în stare critică, după ce, luni dimineață, a fost victima unui accident rutier produs în orașul Cali.

Fostul mijlocaș de la Real Madrid a suferit răni grave la cap, iar timp de trei ore a fost supus unei intervenții chirurgicale. 

Laureano Quintero, șeful clinicii private în care fusese internat Rincon, a anunțat că fostul fotbalist a murit cu puțin înainte de miezul nopții.

"În ciuda tuturor eforturilor echipei noastre medicale, pacientul Freddy Eusebio Rincon Valencia a murit astăzi, 13 aprilie. Regretăm profund acest lucru și, în același timp, transmitem cele mai sincere condoleanțe rudelor, prietenilor, cunoscuților și fanilor. Invităm toți oamenii din țară să și-l amintească cu bucurie pentru tot ceea ce ne-a oferit prin realizările sale sportive", a transmis, într-un comunicat de presă, clinica Imbanaco.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu Rincon pe teren, Columbia a fost învinsă de două ori de România

Freddy Rincon a jucat la trei ediții ale Cupei Mondiale (1990, 1994 și 1998). El a marcat 17 goluri în cele 84 de apariții la echipa națională a Columbiei.

Freddy Rincon a fost adversarul României atât la Mondialul din 1994, cât și la cel din 1998. Ambele meciuri au fost câștigat de naționala noastră, 3-1 și 1-0.

La nivel de club, Rincon a jucat pentru Real Madrid (Spania), Napoli (Italia), Palmeiras şi Corinthians (Brazilia) şi America de Cali (Colombia).

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Freddy Rincon, fostul căpitan al naţionalei Columbiei, în stare critică după un accident rutier. VIDEO
Freddy Rincon, fostul căpitan al naţionalei Columbiei, în stare critică după un accident rutier. VIDEO

Fost mijlocaş al echipei Real Madrid şi căpitan al Columbiei, Freddy Rincon se află la terapie intensivă, iar starea sa de sănătate este "extrem de critică", în urma unui accident rutier cprodus, luni, în Cali.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.