A început audierea Simonei Halep în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv. FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Campioana română de tenis Simona Halep, fostă numărul unu mondial şi dublă laureată în Marele Şlem, a sosit miercuri dimineaţă la Lausanne pentru a contesta în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) suspendarea sa de patru ani pentru dopaj.  

Zâmbitoare şi înconjurată de avocaţii săi, jucătoarea în vârstă de 32 de ani a intrat în Palatul Beaulieu, sediul TAS, unde a început audierea cu uşile închise, la ora 9:30, şi care va dura până vineri la ora 15:30. Ea nu a făcut niciun comentariu la sosirea sa, subliniază AFP.

Sancţionată anul trecut de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) din cauza a două încălcări separate ale regulamentului antidoping, Simona Halep şi-a anunţat în luna septembrie intenţia de a-şi "spăla numele" pentru a reveni în competiţie.

Cariera româncei s-a oprit pe 7 octombrie 2022, data debutul suspendării sale provizorii după un test efectuat la US Open 2022, pozitiv la un produs interzis, roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi care este clasificat ca EPO (etriopoetină) în regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).

În primăvara anului trecut, Halep a fost acuzată de o nouă infracţiune, de data aceasta fiind vorba de "nereguli" în datele paşaportului ei biologic, un instrument de monitorizare pe termen lung pentru sportivii de nivel înalt.

Citește și
Sports festival
Simona Halep, pe terenul de tenis. Va juca la Sports Festival 2024 împotriva cuplului Andre Agassi, Steffi Graf
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceste două infracţiuni au fost confirmate de tribunalul independent care s-a reunit la sfârşitul lunii iunie 2023, la Londra. Dacă ITIA "a admis argumentul luării unui supliment alimentar contaminat invocat de Halep", totodată "a stabilit că nivelul concentraţiei de roxadustat găsite în eşantionul pozitiv nu putea rezulta din cantitatea ingerată de jucătoare", a explicat la momentul respectiv instanţa.

În ceea ce priveşte paşaportul biologic al Simonei Halep, instanţa "nu are niciun motiv să se îndoiască de 'opinia solidă unanimă' a celor trei experţi independenţi că 'dopajul probabil' a fost explicaţia neregulilor'', "pe baza analizei a 51 de probe de sânge de la jucătoare", a indicat ITIA.

Halep, prima jucătoare de tenis prinsă în plasa antidopingului după suspendarea Mariei Şarapova, în 2016, a continuat totuşi să-şi declare nevinovăţia şi a asigurat din nou, în septembrie anul trecut, că "nu a luat niciodată niciun produs interzis în mod intenţionat".

Sentinţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv va fi pronunţată la o dată necunoscută deocamdată, durând de obicei la câteva săptămâni până la câteva luni după audiere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simona Halep a ajuns în Elveția. Audierile TAS încep miercuri, la ora 10:30
Simona Halep a ajuns în Elveția. Audierile TAS încep miercuri, la ora 10:30

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) confirmă faptul că audierea în cadrul arbitrajului privind procedurile de arbitraj a Simonei Halep împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) va avea loc de miercuri până vineri, în Elveția.

Simona Halep, pe terenul de tenis. Va juca la Sports Festival 2024 împotriva cuplului Andre Agassi, Steffi Graf
Simona Halep, pe terenul de tenis. Va juca la Sports Festival 2024 împotriva cuplului Andre Agassi, Steffi Graf

Sports Festival 2024 va aduce pe terenul de tenis unele dintre cele mai mari nume din istoria tenisului mondial și românesc. Simona Halep, Andrei Pavel, Andre Agassi și Steffi Graf vor juca un meci demonstrativ la Cluj-Napoca.

Simona Halep, mesaj de final de an: „Tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un motiv”
Simona Halep, mesaj de final de an: „Tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un motiv”

Simona Halep a afirmat, într-o postare pe Instagram, că mulţumeşte anului 2023 și că este nerăbdătoare să afle ce i-a pregătit noul an.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.