Judecătoarea Curții de Apel Constanța, rănită în accident, a murit la spital

×
Codul embed a fost copiat

Accident înfiorător la Constanța cu urmări dramatice.

O femeie de 44 de ani, judecătoare la Curtea de Apel din oraș, a murit după ce motocicleta cu 3 roți pe care se afla a fost lovită de două mașini. Cel care o conducea, un polițist, nu ar fi acordat prioritate într-o intersecție. În urmă impactului nimicitor, vehiculul a luat foc.

Judecătoarea Curții de Apel Constanța se află pe locul din spate. Motocicleta cu 3 roți era condusă de un polițist în vârstă de 32 de ani. Acesta a intrat într-o interesecție fără să acorde prioritate, iar vehiculul a fost spulberat de un taximetru, dar și de un alt autoturism. Femeia a fost azvârlită din șa, iar motorul a fost cuprins de flăcări.

„Am auzit o bubuitură foarte puternică, niște țipete. A venit fiu-meu în casă și a cerut un instinctor că să stingă motorul. Fata și băiatul erau întinși pe colț, fata nu mai avea cască pe cap, băiatul avea cască în continuare”, a spus un martor.

Femeia a ajuns la spital cu răni cumplite și s-a stins în scurt timp. De ajutorul medicilor au avut nevoie atât șoferii celor două mașini, cât și motociclistul.

Citește și
ambulanta
Un șofer de 18 ani a ars de viu în trafic, după ce mașina pe care o conducea a luat foc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Au fost gășiți 4 pacienți. O pacientă de sex feminin care era în comă cu traumatism abdominal deschis, a fost intubată”, a declarat Claudia Tatarici, purtător cu cuvând al SAJ Constanța. 

„Bărbatul care conducea motociclul este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, declară Andreea Munteanu, Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O ambulanţă SMURD s-a răsturnat în Capitală. Sunt trei răniţi
O ambulanţă SMURD s-a răsturnat în Capitală. Sunt trei răniţi

O ambulanţă SMURD s-a răsturnat, duminică dimineaţă, în urma unei coliziuni cu un autoturism, în București

Un șofer de 18 ani a ars de viu în trafic, după ce mașina pe care o conducea a luat foc
Un șofer de 18 ani a ars de viu în trafic, după ce mașina pe care o conducea a luat foc

Un şofer, în vârstă de 18 ani, a murit carbonizat duminică dimineaţa, după ce autoturismul pe care-l conducea a luat foc, în urma unui accident rutier, pe DN 13 B, au anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi IPJ Harghita.

Judecătoare în comă, la spital, după un accident grav produs de un poliţist
Judecătoare în comă, la spital, după un accident grav produs de un poliţist

O femeie de 35 de ani, judecătoare la Curtea de Apel Constanţa, a ajuns în comă la spital după un accident grav

Un microbuz cu călători, implicat într-un accident în staţiunea Mamaia
Un microbuz cu călători, implicat într-un accident în staţiunea Mamaia

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, la intrarea în staţiunea Mamaia dinspre Constanţa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.