Eveniment online caritabil, organizat de jandarmii din Maramureş. Vor cânta piese de folclor

×
Codul embed a fost copiat

Jandarmii din Maramureş s-au mobilizat pentru a da o mână de ajutor cadrelor medicale care tratează pacienţi infectaţi cu SARS-COV2.

Alături de mai mulți artişti, vor organiza un eveniment online caritabil, iar jandarmii vor cânta inclusiv piese de folclor. Toate fondurile strânse vor fi folosite pentru secţia de terapie intensivă din Baia Mare.

Iniţiativa a fost bine primită de artiştii locali, aşa că la Catedrala din Baia Mare se fac zilnic repetiţii. Spectacolul online ţinut alături de jandarmi trebuie să iasă fără de cusur. Campania „Alături de cei din linia întâi” nu a rămas fără ecou.

Maior Radu Vasile Nicolae, purtător de cuvânt al IJJ Maramureș: „Această activitate caritabilă a fost organziată cu scopul de a ajuta cadrele medicale care se afla alături de noi în linia întâi în lupta cu această pandemie şi pe cei aflaţi în suferinţă”.

Reprezentanţii spitalului suport Covid din Baia Mare spun că le sunt extrem de necesare aparatele din secţiile din terapie intensivă, în special monitoarele. Cele pe care le au sunt foarte uzate şi cu defecte, iar unul nou costa peste 12 mii de lei.

Citește și
proteste
Proteste în 70 de localități din țară. Petarde aruncate în jandarmi la Galați, violențe la București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dr. Daniel Achim, preot militar IJJ Maramureș: „Din toate structurile de ordine şi siguranţă publică din Maramureș, am selectat cântăreţi amatori care au scos un spectacol frumos. Scopul este acela de a aduna fonduri pentru a susţine activitatea medicilor din spitalul TBC, cel support Covid. Ar trebui să ne mobilizăm, mai ales că suntem în postul Sfintelor Paşti”.

Campania este legată şi de marcarea Zilei Jandarmeriei Române, pe 3 aprilie.

Banii care se vor strânge din donaţii vor ajunge la spitalul TBC din Baia Mare, iar sâmbătă, spectacolul va putea fi vizionat online pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Maramureş.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
FOTO. Ce au găsit jandarmii la protestatarii din Galați: cuțite și arme de luptă corp la corp
FOTO. Ce au găsit jandarmii la protestatarii din Galați: cuțite și arme de luptă corp la corp

Jandarmeria Galați a dat publicității câteva fotografii cu obiectele care au fost confiscate de la protestatarii violenți, care au ieșit pe străzi marți seara.

Proteste în 70 de localități din țară. Petarde aruncate în jandarmi la Galați, violențe la București
Proteste în 70 de localități din țară. Petarde aruncate în jandarmi la Galați, violențe la București

În toată ţara oamenii au ieşit în stradă în 70 de localităţi. În mai bine de jumătate dintre acestea nu s-a respectat legea care impune un număr maxim de 100 de persoane care se pot aduna să protestesteze.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.