UE precizează că NU interzice vânzarea medicamentelor "la bucată". Ce spun de fapt regulile

pastile

Sâmbătă a intrat în vigoare o directivă europeană despre care s-a afirmat că va duce la interzicerea vânzării medicamentelor "la bucată". Comisia Europerană spune însă că lucrurile nu stau aşa.

REACŢIA COMISIEI EUROPENE

Comisia Europeană a precizat, printr-un purtător de cuvânt, că "legislaţia europeană nu opreşte distribuirea de pastile separate vârstnicilor. Farmacistul poate verifica autenticitatea şi poate scana cutia atunci când o deschide prima dată. În principiu, farmacistul ar trebui să vândă o cutie întreagă, pentru ca pacientul să primească proscpectul cu informaţii privind posologia, reacţiile adverse şi alte avertizări necesare. Legislaţia UE obligă ca fiecare cutie de medicamente vândută în Uniune să aibă un prospect complet în limba ţării respective. Totuşi, vânzarea medicamentelor este de competenţa statelor membre şi unele dintre acestea au permis farmaciştilor să deschidă cutiile şi să vândă pastile individuale în anumite situaţii specifice, cum ar fi distribuirea lor în aziluri". 

ŞTIREA INIŢIALĂ:

În România, regulamentul va avea însă, şi efecte adverse - bolnavii săraci, nu îşi vor putea procura doar o pastilă sau două, aşa cum se întâmplă acum. Iar producătorii mici, obligaţi să investească masiv în noi linii de ambalare a pilulelor, vor mări preţurile sau vor ieşi de pe piaţă.

Citește și
Medicamente
CNAS, precizări importante despre medicamentele eliberate pe rețete compensate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

400 de medicamente falsificate - în special pentru cancer- au fost raportate în Europa- inclusiv în Romania- în ultimii patru ani. Până acum, anchetatorii nu puteau ajunge de la o folie sau o pastilă direct la producător. Exact asta încearcă să facă noul sistem - va controla în 300 de milisecunde, cât durează scanarea şi conectarea la o bază de date de pe tot continentul, dacă pastilele cumpărate sunt produse, distribuite legal şi în termenul de valabilitate.

Pentru că supravegherea să fie eficienta, farmaciile vor fi nevoite să renunţe treptat la aşa-numita fracţionare. Acum, oamenii pot cumpăra la bucată, doar câteva pastile. Pe viitor, cutiile nu vor mai fi desfăcute.

În România se cumpără în fiecare an peste 500 de milioane de cutii cu medicamente. Pentru că noul regulament le vizează pe toate cele care se eliberează cu reţeta, dar şi pe unele dintre cele pe care le poţi procura la liber, unii producători şi-au modificat deja liniile de producţie. În curând, toate cutiile vor avea aceste două noi elemente de siguranţă: o matrice bidimensională, care identifică produsul după număr de serie, lot, data expirării şi cod unic. Şi un sigiliu care nu permite deschiderea cutiei fără a lăsa urme evidente.

Producătorii vor scoate probabil şi ambalaje cu mai puţine pastile- 5 sau 10 în loc de 30- pentru că reţetele să fie onorate fără a desigila o cutie.

Laurenţiu Mihai, Manager General OSMR: „E o problemă complicată care ţine şi de reglementările privind compensarea, dar şi de tradiţie, de modul de gestionare a farmaciei.”

Pentru fabricanţi, modificările în ambalare costa între 150 şi 200 de mii de euro, pentru fiecare medicament. Ceea ce înseamnă că ori îşi scumpesc pastilele, ori pun lacătul pe uşă.

Dan Zaharescu, Preşedintele OSMR: „Lucrurile acestea vor duce la o eliminare graduală a producătorilor mici de medicamente de pe piaţă. E unul dintre aspectele negative ale implementării acestei directive, care iniţial a fost subestimat.”

Cel mai sumbru scenariu arata ca în următorii cinci ani, cât durează perioada de graţie în aplicarea noilor reguli, 300 de producători de medicamente, din cei 600 din România, îşi vor închide afacerile.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Reacțiile adverse la medicamente, confundate cu alergiile. Cum le puteți diferenția
Reacțiile adverse la medicamente, confundate cu alergiile. Cum le puteți diferenția

O reacție la penicilină și gata, vine diagnosticul: alergie la această substanță. Medicii recomandă, însă, repetarea testului cu tehnicile actuale.

CNAS, precizări importante despre medicamentele eliberate pe rețete compensate
CNAS, precizări importante despre medicamentele eliberate pe rețete compensate

CNAS face precizări despre eliberarea medicamentele prescrise de medici în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Medicii spitalului de urgență din Pitești, obligați de conducere să plătească zeci de mii de lei
Medicii spitalului de urgență din Pitești, obligați de conducere să plătească zeci de mii de lei

Scandal, marți, între mai mulţi medici ai spitalului judeţean de urgenţă Piteşti şi conducerea unităţii. Doctorii au primit notificări să plătească zeci de mii de lei, sumă ce reprezintă contravaloarea unor medicamente pentru care au emis reţete compensat

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.