Avertisment pentru turiștii care vor pleca în Grecia. Un virus periculos i-ar putea ucide

Atena
iStock

Oficialii greci din domeniul Sănătății îi avertizează pe turiștii care plănuiesc să călătorească în Grecia în această vară cu privire la riscurile la care se expun din cauza tânțarilor, purtători ai virusului West Nile.

 

În urmă cu o săptămână, Ministrul de Externe din Marea Britanie a inclus insectele pe lista potențialelor pericole la care se expun cei care călătoresc în Grecia, în contextul în care în 2018 s-au înregistrat sute de cazuri de îmbolnăvire, cauzate de țânțari, scrie The Guardian.

„Au fost suficient de multe cazuri încât să realizăm că acum este o problemă ce ține de sănătatea publică. Virusul a ajuns în Grecia prin intermediul păsărilor migratoare și le recomandăm tuturor să ia măsuri de protecție, cum ar fi să poarte haine cu mânecă lungă, să evite locurile cu apă stătătoare și să folosească spray-uri împotriva țânțarilor și plase protectoare”, a transmis Danai Pervanidou, oficial din domeniul sănătății publice din Grecia.

În Grecia, 316 persoane au fost infectate cu virusul West Nile, iar 50 au murit, în 2018. Centrul de diagnostic și prognoză a precizat că s-au înregistrat cazuri atât în zonele rurale, cât și în cele urbane. Cei infectați cu virusul nu au avut niciun fel de simptome. 20% dintre ei au făcut febră, dureri musculare și dureri de cap și doar 1% au ajuns la spital în stare gravă, potrivit Centrului American pentru Controlul și Prevenția Bolilor.

Citește și
tantar
Virusul West Nile face noi victime în București și Iași. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 275
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dintre cei la care virusul s-a confirmat, în Grecia, 243 au manifestat simptome neurologice, care au dus la encefalită, meningită și paralizie.

În acest context, ambasada SUA din Atena a emis o alertă, sfătuind cetățenii să ia ăsuri preventive.

Anual, în Grecia ajung 31 de milioane de vizitatori – de trei ori mai mult decât populația țării. Astfel, autoritățile elene încearcă să ia măsuri pentru informarea și pregătirea personalului medical, cât și a turiștior, dar și a populației.

„E imposibil să prezicem zona în care virusul ar putea circula, dar știm că s-a mutat din zonele rurale în cetrele urbane mari, inclusiv în Atena și Salonic. Așa cum iarna ne așteptăm la epidemie gripală, vara ne așteptăm la infecția cu virusul West Nile. Trebuie să fim pregătiți”, a mai spus Pervanidou.

Cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost confirmate și în alte țări europene: Italia, România, Cipru și Serbia, unde numărul a crescut semnificativ.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Invazie de țânțari în Capitală. Boala mortală care poate fi cauzată de înțepătura insectei
Invazie de țânțari în Capitală. Boala mortală care poate fi cauzată de înțepătura insectei

Parcurile din Capitală sunt invadate de țânțari, care își fac apariția mai cu seamă odată cu lăsarea serii, iar bucureștenii se plâng că sunt ciuruiți de insecte.

Virusul West Nile face noi victime în București și Iași. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 275
Virusul West Nile face noi victime în București și Iași. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 275

Două persoane din Bucureşti şi Iaşi au murit, în ultima săptămână, din cauza infecţiei cu virusul West Nile, relatează News.ro, care citează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Cinci decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână
Cinci decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

Peste 20 de noi cazuri de meningită şi meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înţepătura de ţânţar, au fost confirmate în ultima săptămână, cele mai multefiind înregistrate în Capitală.

Autoritățile ar putea declara epidemie cu virusul West Nile. 12 oameni, morți din cauza înțepăturilor de țănțari
Autoritățile ar putea declara epidemie cu virusul West Nile. 12 oameni, morți din cauza înțepăturilor de țănțari

Dacă autoritățile nu fac eforturi să stârpească țânțarii din cauza cărora au murit 12 oameni, ne pândeşte o epidemie cu virusul West Nile, spun cu îngrijorare oficialii din Sănătate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.