PSD Argeş, despre excluderea primarului oraşului Mioveni: Am urmat calea adoptată de partid în toată ţara

Ion Georgescu
Facebook.com

Biroul Permanent al PSD Argeş a transmis, joi, că în cazul deciziei de excludere din partid a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, s-a procedat la fel ca în alte situaţii în care au existat suspiciuni de corupţie.

„Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a decis, în şedinţă extraordinară, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, având în vedere suspiciunile apărute la adresa domniei sale. Am urmat aceeaşi cale care a fost adoptată de PSD în toată ţara. Conform Constituţiei, primarul Ion Georgescu beneficiază - ca oricare cetăţean al României - de prezumţia de nevinovăţie. Avem încrederea că domnul Ion Georgescu va avea puterea de a face lumină în acest caz", se precizează într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a PSD Argeş.

Conducerea PSD Argeş îi asigură totodată pe cetăţenii din Mioveni că administraţia locală a oraşului va beneficia în continuare de toată susţinerea, astfel că proiectele de dezvoltare derulate prin fonduri locale, guvernamentale şi europene nu vor avea de suferit.

„Suntem convinşi, în egală măsură, că organizaţia din Mioveni a PSD are capacitatea de a rămâne la fel de puternică şi de unită şi va sprijini şi pe mai departe programul de dezvoltare a oraşului, inclusiv prin activitatea din cadrul Consiliului Local", se mai menţionează în comunicat.

Reacția PSD Mioveni

Organizaţia PSD Mioveni şi-a exprimat, joi, "susţinerea totală" faţă de primarul Ion Georgescu, exclus deja din partid printr-o decizie a conducerii organizaţiei judeţene.

Citește și
primar mioveni
Primarul din Mioveni restituise 10.000 de euro dintr-o mită pentru o angajare într-un spital. Ion Georgescu neagă acuzațiile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Organizaţia PSD Mioveni s-a întrunit astăzi, la ora 10,00, pentru a-şi exprima susţinerea totală faţă de domnul primar Ion Georgescu. Totodată, credem în nevinovăţia dumnealui şi avem încredere că va trece peste aceste momente dificile şi suntem convinşi că îşi va relua activitatea la Primăria oraşului Mioveni pentru că proiectele în derulare trebuie finalizate pentru comunitatea din Mioveni", se menţiona într-o postare pe pagina de Facebook a organizaţiei.

Conform aceleiaşi surse, social-democraţii din Mioveni consideră că decizia de excludere din partid este "una pripită şi fără fundament la data adoptării".

Conducerea PSD Argeş a votat, miercuri seara, excluderea din partid a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie.

„Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni. PSD condamnă ferm şi se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate şi va fi intransigent cu oricine le va încălca", se arăta într-un comunicat semnat de preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă.

Ion Georgescu neagă acuzațiile

Ion Georgescu deţinea funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Argeş şi de preşedinte al PSD Mioveni. Edilul a fost surprins nu când lua mită, ci în momentul restituirii ei. Este vorba despre 10.000 de euro, o parte din pretinsa șpagă de 30.000 de euro, ce ar fi fost primită în decembrie 2022.

Primarul social-democrat ar fi promis în schimbul banilor, susțin surse apropiate de anchetă, că o va angaja la Spitalul din Mioveni, pe un post de chirurg, pe fiica celui care i-ar fi dat șpaga. Primarul, susțin aceleași surse, nu și-ar fi respectat promisiunea și i s-ar fi cerut banii înapoi. Procurorii anticoruptie au intrat însă pe fir și au organizat flagrantul. Au urmat perchezitii - atât la birou, cât și acasă.

Ingrid Alexandrescu, avocat: „Domnul primar neagă și cu siguranță nu cred că s-a întâmplat așa. Urmează ca justiția să stabilească probele administrate în cauză. Astăzi l-a chemat să-i restituie suma de 10 mii de euro denunțătorului pe care o luase cu titlu de împrumut în toamna anului trecut.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
PSD Mioveni își apără primarul suspectat de corupție: ”Credem în nevinovăţia dumnealui, decizia de excludere e una pripită”
PSD Mioveni își apără primarul suspectat de corupție: ”Credem în nevinovăţia dumnealui, decizia de excludere e una pripită”

Organizaţia PSD Mioveni a transmis, joi, că îl susține ”total” pe primarul Ion Georgescu, care a fost deja exclus din partid, printr-o decizie a conducerii organizaţiei judeţene.

Primarul din Mioveni restituise 10.000 de euro dintr-o mită pentru o angajare într-un spital. Ion Georgescu neagă acuzațiile
Primarul din Mioveni restituise 10.000 de euro dintr-o mită pentru o angajare într-un spital. Ion Georgescu neagă acuzațiile

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost reținut 24 de ore după ce a fost prins în flagrant de procurorii DNA, care au înregistrat și o premieră.

Primarul din Mioveni, reținut de DNA. PSD anunță că Ion Georgescu a fost exclus din partid
Primarul din Mioveni, reținut de DNA. PSD anunță că Ion Georgescu a fost exclus din partid

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost reținut de DNA într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită, potrivit News.ro. De asemenea, PSD Argeș a anunțat că edilul a fost exclus din partid, miercuri seară.

Percheziție DNA la primarul din Mioveni. Surse: A fost prins în flagrant când ar fi restituit 10.000 de euro dintr-o mită
Percheziție DNA la primarul din Mioveni. Surse: A fost prins în flagrant când ar fi restituit 10.000 de euro dintr-o mită

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA efectuează, miercuri seara, o percheziţie la locuinţa primarului oraşului Mioveni, social-democratul Ion Georgescu, într-un dosar de trafic de influenţă, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Elevul din Mioveni care și-a bătut crunt o colegă a fost arestat. Fata are nevoie de mai bine de 40 de zile de internare
Elevul din Mioveni care și-a bătut crunt o colegă a fost arestat. Fata are nevoie de mai bine de 40 de zile de internare

Elevul de 17 ani de la un liceu din Mioveni, care la sfârșitul săptămânii trecute și-a bătut o colegă de clasă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.