Premierul Cîțu: ”Sunt oameni care mă înjură, vor să protesteze, foarte bine”

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, că nu are nimic împotriva protestelor din România, chiar dacă acestea sunt organizate pentrtu a-l înjura, deoarece este liberal, iar ”protestele sunt ok”.

Șeful Guvernului a făcut aceste precizări în timp ce anunța că este nemulțumit de faptul că o parte a populației nu respectă măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor cu Covid-19, amintind în acest sens atât de localurile cu probleme, cât și de mitingurile împotriva măștilor de protecție.

"Acolo unde nu se respectă legea, voi fi intransigent. Nimeni nu este mai presus de lege. Din păcate, există şi parlamentari care instigă, îndeamnă la nerespectarea legii. Aici cred că este o problemă morală pentru aceşti oameni. Sunt parlamentari şi în acelaşi timp nu respectă legislaţia în vigoare. Nu am o problemă cu protestele, sunt liberal şi protestele sunt ok. Îmi dau seama că sunt oameni care mă înjură, vor să protesteze, foarte bine, dar să o facă respectând legea, să poarte mască. Este tot ceea ce le cer.” - a spus premierul Florin Cîțu.

Câteva sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piața Universității și în Piața Victoriei din București, pentru a protesta față de restricțiile impuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Surse: Șoșoacă a primit 3 amenzi în valoare de 4.500 de lei după protestele de sâmbătă
Surse: Șoșoacă a primit 3 amenzi în valoare de 4.500 de lei după protestele de sâmbătă

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a confirmat, luni, jurnaliștilor, că senatoarea Diana Șoșoacă - una dintre cele mai vocale protestatare față de regulile privind prevenirea răspândirii Covid-19 - a fost amendată pentru protestul de sâmbătă, 20 martie. 

Mii de oameni au protestat în mai multe țări din Europa față de restricțiile Covid-19
Mii de oameni au protestat în mai multe țări din Europa față de restricțiile Covid-19

Mii de oameni au manifestat, sâmbătă, în mai multe țări europene împotriva restricțiilor provocate de pandemia de coronavirus.

VIDEO. Protestatar Covid-19, de față cu un jandarm: ”Auzi? Tot nu port mască!”
VIDEO. Protestatar Covid-19, de față cu un jandarm: ”Auzi? Tot nu port mască!”

Mai multe persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piața Universității și în Piața Victoriei din București, pentru a protesta față de obligativitatea purtării măștii de protecție împotriva Covid-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.