Încă o demisie în grupul parlamentar PNL: Se anunţă un blat alături de PSD ȋn Parlament, iar eu nu pot sa fiu părtaş

Claudiu-Martin Chira
Facebook/Claudiu-Martin Chira

Deputatul Claudiu-Martin Chira a anunţat că demisionează din grupul parlamentar al PNL şi va activa în următoarea perioadă ca deputat neafiliat.

Astăzi mi-am dat demisia din grupul parlamentar al PNL şi voi activa în perioada următoare ca deputat neafiliat. Se anunţă un blat alături de PSD ȋn Parlament, pentru a susţine o glumă de guvern minoritar, iar eu nu pot sa fiu părtaş la o asemenea trădare a electoratului care ne-a ȋnvestit cu ȋncredere şi speranţă. Încă nu demisionez din partid. După o activitate 14 ani ȋn Partidul Naţional Liberal, mă văd nevoit să fac unul dintre cele mai grele lucruri din viaţa mea. Mai rămân să văd până unde poate duce nebunia acestei conduceri, păstrând speranţa că, ȋn al doisprezecelea ceas, marea masă a liberalilor, a căror nemulţumire o simt zi de zi, va răbufni şi va reacţiona public ȋmpotriva acestor parveniţi politici care şi-au bătut joc de toată munca noastră, de blazonul nostru, de angajamentele luate şi de voturile primite. Rămân un om de dreapta, loial timişenilor şi nu le voi trăda niciodată interesele!”, a scris Claudiu-Martin Chira, vineri pe contul de Facebook, conform News.ro.

Deputatul PNL de Constanţa Bogdan Bola şi-a anunţat, vineri, printr-o postare pe Facebook, că demisionează din grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi a arătat că „indecizia politică, apetenţa exacerbată pentru putere, deciziile haotice şi înclinaţia unora către spectrul roşu al politicii dâmboviţene l-au făcut să-i fie ruşine să mai dea ochii cu constănţenii”. Până în prezent, 11 parlamentari liberali, în frunte cu Ludovic Orban, au părăsit grupurile PNL.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Încă un deputat părăseşte grupul parlamentar PNL
Încă un deputat părăseşte grupul parlamentar PNL

Deputatul Luminiţa Barcari şi-a anunţat joi retragerea din grupul parlamentar PNL începând de la 1 noiembrie, astfel că numărul parlamentarilor care în ultimele zile au luat astfel de decizii se ridică la opt. Ea precizează că rămâne membru PNL.

Deputatul liberal Ionel Dancă, apropiat al lui Orban, a demisionat din grupul parlamentar PNL
Deputatul liberal Ionel Dancă, apropiat al lui Orban, a demisionat din grupul parlamentar PNL

Deputatul liberal Ionel Dancă, un apropiat al lui Ludovic Orban, a anunţat joi că a demisionat din grupul parlamentar al PNL. În continuare, el va activa ca deputat neafiliat.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.