Dăncilă intervine în scandalul Valea Uzului și cere autorităților să păstreze ordinea

Viorica Dăncilă, la CEx al PSD
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă solicită ferm respectarea simbolurilor statale ale României şi normele de ordine publică şi face apel la responsabilitate în ceea ce priveşte acţiunile şi declaraţiile politice referitoare la situaţia din Valea Uzului.

"Am urmărit cu mare atenţie ceea ce s-a întâmplat în aceste zile la Valea Uzului. Nu m-am pronunţat public cu privire la acest subiect pentru că nu am dorit să contribui la escaladarea situaţiei, dar împreună cu colegii mei din Guvern am acţionat pentru ca lucrurile să revină la normal şi să găsim soluţii acceptate de comunitatea locală, români şi maghiari, deopotrivă.

Cetăţenii români, indiferent de etnie, aşteaptă de la noi soluţii, propuneri concrete, nu declaraţii contondente. Autorităţile guvernamentale şi oamenii politici au opţiunea dialogului, iar orice instigare la dezbinare între cetăţenii români, aşa cum din păcate am văzut în aceste zile, este intolerabilă", afirmă prim-ministrul, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Totodată, premierul subliniază că în această perioadă Guvernul a căutat soluţii în spiritul asigurării dreptului neîngrădit al fiecăruia de a-şi comemora eroii şi de a cinsti memoria tuturor celor care au apărat libertatea, integritatea şi demnitatea poporului român cu jertfa supremă.

Una dintre propuneri, conform sursei citate, vizează preluarea administrării de către Ministerul Apărării Naţionale a Cimitirului eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale - Valea Uzului şi consacrarea statutului de cimitir internaţional, având în vedere faptul că în această necropolă sunt înhumaţi militari de mai multe naţionalităţi. Însă, orice decizie va fi luată după consultări cu toate părţile implicate, precizează Guvernul.

Citește și
Scandal la Cimitirul din Valea Uzului - 7
Scandal diplomatic. MAE neagă că ambasadorul României la Budapesta a refuzat convocarea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Şeful Executivului dezaprobă orice acţiune menită să alimenteze conflictul între cetăţenii României şi declaraţiile care instigă la ură şi la nerespectarea simbolurilor statale ale ţării noastre. De asemenea, premierul subliniază că abordarea politică a situaţiei din Valea Uzului nu este în măsură să contribuie la o soluţie constructivă şi respinge orice încercare de obţinere a capitalului politic de către unii lideri politici. Prim-ministrul cere autorităţilor responsabile să păstreze ordinea publică şi să asigure drepturile tuturor cetăţenilor români", se mai arată în comunicatul Executivului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția MAE după incidentele din Valea Uzului: Solicităm părţii ungare să se abţină de la provocări
Reacția MAE după incidentele din Valea Uzului: Solicităm părţii ungare să se abţină de la provocări

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat în urma incidentelor de la Valea Uzului și a declarațiilor făcute de oficiali ungari.

Scandal diplomatic. MAE neagă că ambasadorul României la Budapesta a refuzat convocarea
Scandal diplomatic. MAE neagă că ambasadorul României la Budapesta a refuzat convocarea

Ambasadorul român la Budapesta nu a refuzat convocarea la Ministerul ungar de Externe, ci a propus ca întâlnirea să aibă loc luni, informează un comunicat al Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE).

Cazul Valea Uzului. Kelemen Hunor amenință România și spune că și-a arătat ”adevărata față”
Cazul Valea Uzului. Kelemen Hunor amenință România și spune că și-a arătat ”adevărata față”

Incidentele de joi de la cimitirul din Valea Uzului au reprezentat un act de vandalism şi de barbarie, iar UDMR va sesiza forurile internaţionale, a declarat la RFI preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

Tensiuni între români și maghiari, la un cimitir din Harghita. De la ce a pornit
Tensiuni între români și maghiari, la un cimitir din Harghita. De la ce a pornit

Au fost tensiuni între un grup de români şi maghiari, joi seară, la Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, Harghita.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.