Japonezii anunță că un medicament împotriva COVID-19 a intrat în faza finală de teste

Simptomul de coronavirus pe care experții l-au descoperit după ce au analizat 1 milion de oameni!

O companie japoneză de medicamente a anunțat, marți, că a început etapa finală a testării umane a unui medicament care ar trata infecția cu coronavirus, scrie Daily Mail.

Compania Toyama Chemical, deținută de Fujifilm, produce medicamentul Avigan, care este aprobat în Japonia și care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocată de noul coronavirus, COVID-19.

Avigan, cunoscut și prin numele său generic, Favipiravir, a oferit deja rezultate bune în primele două runde de teste clinice, iar Fujifilm a decis să crească producția acestui medicament, în așteptarea momentului în care medicamentul ar putea fi declarat primul ca fiind eficace pentru tratarea Covid-19, scrie sursa citată.

În urmă cu două săptămâni, autoritățile din China au anunțat că au finalizat cercetările clinice ale Favipiravir.

Peste 80 de pacienţi au participat la studiul clinic desfăşurat într-un spital din oraşul Shenzhen, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei. 35 dintre aceşti pacienţi au beneficiat de tratament cu Favipiravir, iar 45 au fost incluşi într-un grup de control.

Citește și
coronavirus
Adevărul despre medicamentul pe care Trump l-a numit ''un dar din cer'' în lupta cu COVID-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control.

Un studiu clinic randomizat, multicentric, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat totodată că efectul terapeutic al Favipiravir este mult mai bun în comparaţie cu cel observat la grupul de control.

Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China, a anunțat atunci că Favipiravir a fost recomandat echipelor de medici şi ar trebui inclus în planul de diagnostic şi tratament aplicat pentru COVID-19 cât mai curând posibil.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Statele Unite au autorizat în spitale un medicament eficient împotriva coronavirusului
Statele Unite au autorizat în spitale un medicament eficient împotriva coronavirusului

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat duminică folosirea în spitale a clorochinei şi hidroxiclorochinei ca tratamente împotriva noului coronavirus.

Adevărul despre medicamentul pe care Trump l-a numit ''un dar din cer'' în lupta cu COVID-19
Adevărul despre medicamentul pe care Trump l-a numit ''un dar din cer'' în lupta cu COVID-19

Hidroxiclorochina, un medicament antimalaric utilizat în lupta cu coronavirusul, nu ar fi mai eficient decât alte tratamente deja existente pe piaţă, potrivit AFP.

Cercetătorii francezi au descoperit un medicament ce ar putea trata pacienții cu COVID-19
Cercetătorii francezi au descoperit un medicament ce ar putea trata pacienții cu COVID-19

Laboratorul francez Sanofi vrea să ofere autorităţilor milioane de doze de Plaquenil, un medicament împotriva malariei, cu potenţial de a trata 300.000 de pacienţi cu COVID-19, în urma efectuării unor teste considerate "promiţătoare".

China anunță că medicamentul antiviral pentru gripă Favipiravir este eficient împotriva COVID-19
China anunță că medicamentul antiviral pentru gripă Favipiravir este eficient împotriva COVID-19

China a finalizat cercetările clinice ale Favipiravir, un medicament antiviral care a demonstrat eficacitate clinică împotriva bolii provocată de noul coronavirus, COVID-19, a anunţat marţi un oficial citat de agenţia Xinhua.

OMS: Există un singur medicament care ar putea trata simptomele coronavirusului
OMS: Există un singur medicament care ar putea trata simptomele coronavirusului

Acțiunile companiei americane Gilead Sciences au crescut, luni, cu 4% după ce un oficial de la OMS a declarat că un medicament creat de firma de biotehnologie ar putea ajuta la tratarea simptomelor coronavirusului, informează CNN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.