Vetoul Austriei nu este îndreptat împotriva României, ci a sistemului, declară ministrul afacerilor europene

Karoline Edtstadler
AFP

Karoline Edtstadler a reiterat preocupările Austriei legate de o extindere a spaţiului Schengen, după ce guvernul de la Bucureşti a ameninţat că va da în judecată Viena dacă aceasta nu va renunţa la vetoul său în privinţa aderării României la Schengen.

 

„Vetoul austriac în privinţa Schengen nu este îndreptat împotriva României, ci împotriva unui sistem care nu mai funcţionează”, a declarat vineri Karoline Edtstadler, răspunzând unei solicitări a APA, citează Agerpres.

Ministrul austriac a arătat totuşi înţelegere faţă de poziţia Bucureştiului. 'Respectăm poziţia şi înţelegem intereselor partenerilor noştri români. În acelaşi timp, nu putem însă să închidem ochii şi să extindem un sistem deja defect”, a subliniat ea.

Uniunea Europeană ar trebui 'să îşi facă temele şi să asigure o protecţie a graniţelor UE care să funcţioneze. Doar frontiere sigure la exterior fac posibilă viziunea noastră a unei Europe fără frontiere la interior', a adăugat Edtstadler.

Într-un interviu apărut vineri în cotidianul austriac Standard, prim-ministrul român Marcel Ciolacu a declarat că, 'în cazul în care cancelarul (Karl) Nehammer va face din nou uz în mod nejustificat de dreptul la veto, va trebui ca, în calitate de prim-ministru, să atac decizia Austriei la Curtea Europeană pentru a cere despăgubiri pentru pierderile cauzate de ne-aderare', a spus Ciolacu. Potrivit premierului, paguba se ridică la cel puţin două procente din PIB.

Citește și
Schengen
Austria a respins apelul președintei Comisiei Europene de a accepta România și Bulgaria în Schengen
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ce-l priveşte, ministrul de interne austriac Gerhard Karner (ÖVP) a reacţionat indicând spre numărul în prezent în creştere al migranţilor în Europa: 'Într-un asemenea moment, mi se pare că nu are niciun sens să vorbim despre o extindere a spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe, nu de mai puţine controale', a afirmat el.

Europarlamentarii români Eugen Tomac şi Vlad Botoş au transmis miercuri o scrisoare oficială responsabilului european cu implementarea sancţiunilor UE, David O'Sullivan, în care cer Comisiei Europene să iniţieze o anchetă cu privire la respectarea de către Austria a sancţiunilor împotriva Rusiei.

„Solicitarea noastră vine ca urmare a suspiciunii existenţei unei posibile încălcări a sancţiunilor împotriva Rusiei de către Austria', a scris Eugen Tomac joi pe Facebook.

Lidera delegaţiei ÖVP la Parlamentul European, Angelika Winzig, a calificat declaraţiile colegilor săi români drept 'incorecte şi mai mult decât neavenite”.

„Nu au încercat nici măcar o dată să stea de vorbă cu noi. Declaraţiile sunt foarte departe de o critică obiectivă şi sunt de condamnat în termenii cei mai fermi. Guvernul austriac lucrează de la începutul războiului din Ucraina pentru a diversifica aprovizionarea cu gaze şi a reuşit deja progrese importante. Că nu este un proces care poate fi încheiat de pe o zi pe alta a fost întotdeauna clar. Austria a susţinut de asemenea toate sancţiunile împotriva Rusiei”, a reacţionat eurodeputata austriacă, citată de APA.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România dă în judecată Austria la Curtea de Justiție a UE. Ciolacu: Prejudiciul este de cel puțin două procente din PIB
România dă în judecată Austria la Curtea de Justiție a UE. Ciolacu: Prejudiciul este de cel puțin două procente din PIB

România dă în judecată Austria la Curtea de Justiție, pentru votul repetat împotriva admiterii în Schengen, a declarat premierul Marcel Ciolacu. Daunele produse României „se ridică la cel puţin două procente din PIB”, a apreciat el, adică 6 mld. de euro.

Austria a respins apelul președintei Comisiei Europene de a accepta România și Bulgaria în Schengen
Austria a respins apelul președintei Comisiei Europene de a accepta România și Bulgaria în Schengen

Austria a respins apelul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunţe la opoziţia sa faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.  

Ursula von der Leyen, în discursul despre Starea Uniunii: Să aducem România şi Bulgaria în Schengen fără întârziere. VIDEO
Ursula von der Leyen, în discursul despre Starea Uniunii: Să aducem România şi Bulgaria în Schengen fără întârziere. VIDEO

Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând "cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările" de migranţi, a declarat miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.