Trump: ”SUA, un loc sigur”. Țara a depășit 3 milioane de cazuri de Covid-19

Donald Trump
Getty

Pandemia continuă să facă ravagii în America, țara care a depăşit pragul psihologic de 3 milioane de infectări, cu aproape 50 de mii depistate doar ieri.

Între acestea, câte 10 mii de noi cazuri au fost semnalate în două state: California şi Texas. Creşteri au loc şi în Florida, Alaska, Hawaii sau Nevada.

În acest timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii admite că virusul se transmite pe calea aerului, după ce luni de zile a insistat că se propagă doar prin picăturile de salivă atunci când oamenii strănută sau tuşesc.

Record de decese în Texas

 

În Texas, medicii și asistentele duc lupte pentru menținerea în viață a pacienților în fiecare minut. Statul cu o populație de 28 de milioane de oameni a bătut recordul de decese, cu 60 de victime într-o zi, dar și al numărului de infectări, cu aproape 10.000 zilnic. De asemenea, în spitale sunt în acest moment peste 9.000 de pacienți în stare gravă.

Citește și
Coronavirus SUA
SUA au înregistrat un nou record de cazuri de infectare cu coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dr. Joseph Varon, director United Memorial Medical Center:
"La coronavirus, acum arăți minunat, iar peste un minut te-ai dus."

Pacienții descriu coșmarul prin care au trecut.

Latanya Robinson, pacient cu coronavirus: "Este îngrozitor pentru că nu poți respira. Nu poți decât să te gândești că vei ajunge conectat la un ventilator, trebuie să fiu conectat la un ventilator, asta e tot ceea ce gândești, Doamne, e din ce în ce mai rău și s-ar putea să ajung conectată la ventilator."

Unii nu înțeleg cum au luat virusul

 

Unii nu înțeleg de unde au contractat virusul, pentru că și-au luat toate măsurile de precauție.

Celeste Glover, pacient coronavirus: "Am șters toate pachetele cu mâncare, alimentele de la magazin. Nici măcar nu m-am dus la magazin pentru că am alte probleme medicale, așa că s-a dus fiul meu la cumpărături. Am făcut tot ce îmi stă în putere și totuși am ajuns aici."

În aceste condiții, epidemiologul șef al Casei Albe a subliniat importanța purtării măștii, chiar dacă președintele Donald Trump refuză să apară în public cu mască.

Dr. Anthony Fauci, epidemiolog șef SUA: "Am aici o mască din material textil care, în mod cert, mă va proteja. Așa că, dacă spui că nu contează dacă o porți sau o dai jos, transmiți un mesaj greșit și confuz. Semnalul ar trebui să fie: poartă mască. Punct."

Trump insistă că SUA sunt un loc sigur

 

Între timp, președintele Trump insistă că Statele Unite sunt un loc sigur  și a sugerat că școlile ar trebui redeschise în toamnă. O idee criticată de către reprezentanții din Educație.

Lily Eskelsen García, președinte National Education Association: "Totul ar putea decurge rău. Așa că, le cerem oamenilor să înceteze să mai urmeze sfaturile medicale ale lui Donald Trump și ale (secreatarului pentru Educație) Betsy DeVos, ci să asculte asistentele medicale școlare, să asculte ce spun experții în boli infecțioase."

Florida, care în urmă cu câteva săptămâni, era considerată un loc în care pandemia era sub control, a devenit brusc, după ridicarea restricțiilor, unul dintre epicentrele epidemiei din Statele Unite. Cu toate acestea, unele plaje au fost redeschise.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce i-a transmis Donald Trump lui Kanye West. Cântărețul spune că și-a depus candidatura
Ce i-a transmis Donald Trump lui Kanye West. Cântărețul spune că și-a depus candidatura

Președintele SUA, Donald Trump, l-a anunțat pe cântărețul Kanye West că s-a decis prea târziu să candideze pentru a-i lua locul, scrie NY Post. West i-a transmis însă lui Trump că îl va învinge în alegeri.

SUA au înregistrat un nou record de cazuri de infectare cu coronavirus
SUA au înregistrat un nou record de cazuri de infectare cu coronavirus

Institutul Johns Hopkins a înregistrat marţi peste 60.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în SUA, un nou record pe o perioadă de 24 de ore, informează AFP. Bilanţul epidemiei din Statele Unite a ajuns astfel la aproape trei milioane de cazuri.

Statele Unite se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Statele Unite se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Preşedintele Donald Trump a retras oficial Statele Unite ale Americii din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care o acuză că a gestionat greşit pandemia de coronavirus, a anunţat marţi un senator american, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.