Trei morți în Polonia, în urma contaminării cu bacteria Legionella. Alte 71 de persoane au ajuns la spital

bacteria Legionella
Profimedia

Trei persoane au murit în urma contaminării cu bacteria Legionella în oraşul Rzeszów, din sud-estul Poloniei, iar alte 71 au fost spitalizate, a declarat, miercuri, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al unui spital local.

"Trei persoane au murit din cauza legionelozei", a precizat Andrzej Sroka, de la Spitalul Universitar, precizând că este vorba despre "persoane în vârstă".

Serviciile sanitare locale au indicat, într-un comunicat de presă, că un total de 71 de persoane au fost spitalizate în urma contaminării cu această bacterie, care provoacă probleme respiratorii grave.

Sursa contaminării nu este cunoscută.

Primăria din Rzeszów a convocat o celulă de criză, informează Agerpres.

Citește și
Polonia, armata
Demonstrație de forță. Polonia a organizat cea mai mare paradă militară din ultimele decenii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O dezinfecţie suplimentară a reţelei de alimentare cu apă a oraşului este planificată pentru acest weekend.

Rezultatele testelor efectuate pe eşantioane de apă prelevate din diferite surse vor fi cunoscute luni.

Legioneloza este o infecţie pulmonară gravă produsă de bacterii din genul Legionella, care se dezvoltă în mediile umede, fiind capabile să prolifereze în cadrul sistemelor alimentate cu apă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Fost general: Polonia ar zdrobi trupele Wagner dacă ar încerca o invazie
Fost general: Polonia ar zdrobi trupele Wagner dacă ar încerca o invazie

Una dintre marile necunoscute ale războiului din această vară a fost deplasarea trupelor Wagner în Belarus, scrie Sky News.

Demonstrație de forță. Polonia a organizat cea mai mare paradă militară din ultimele decenii
Demonstrație de forță. Polonia a organizat cea mai mare paradă militară din ultimele decenii

Polonia a organizat, marţi, cea mai mare paradă militară din ultimele decenii, într-o demonstraţie de forţă într-o perioadă în care tensiunile cresc la graniţa dintre acest stat membru NATO şi aliatul-cheie al Rusiei, Belarus.

Un fost oficial al NATO susține că Polonia
Un fost oficial al NATO susține că Polonia "va fi superputerea militară europeană". Cum vor fi surclasate marile forțe

Polonia organizează, marţi, cea mai mare paradă militară din ultimele decenii, într-o demonstraţie de forţă defensivă care vine în contextul în care tensiunile cresc la graniţa dintre acest stat şi Belarus.

Polonia intenţionează să desfăşoare 10.000 de soldaţi la frontiera cu Belarus
Polonia intenţionează să desfăşoare 10.000 de soldaţi la frontiera cu Belarus

Polonia are în vedere să desfăşoare circa 10.000 de soldaţi, cu titlu de "descurajare", la frontiera sa de est cu Belarus, aliat al Moscovei, a anunţat joi ministrul apărării polonez Mariusz Blaszczak, citat de AFP.

Polonia desfășoară mii de soldați la granița cu Belarus, împotriva mercenarilor Wagner
Polonia desfășoară mii de soldați la granița cu Belarus, împotriva mercenarilor Wagner

Autoritățile polone vor desfășura 2.000 de soldați la frontiera cu Belarus, dublu față de cât anunțaseră inițial, în contextul în care mercenarii Wagner adunați în țara vecină au început exerciții militare chiar la granița cu Polonia.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.