Trei lideri de rang înalt ai Hezbollah au fost uciși într-un atac israelian care a avut loc în sudul Libanului

soldați israelieni
Profimedia

Trei lideri de rang înalt ai Hezbollah au fost uciși într-un atac israelian care a avut loc în sudul Libanului, a anubnțat, marți, presa israeliană.

Atacul, care a avut loc în Ghandouriyeh, a fost efectuat cu o dronă care a vizat un vehicul, informează Reuters, citată de Jerusalem Post.

Potrivit presei israeliene, unul dintre cei uciși în acest atac este Hassan Abeid al-Hussein Ismail, șeful operațiunilor cu drone ale Hezbollah în sudul Libanului. Acesta ar fi fost responsabil pentru asalturile cu drone asupra orașelor din nordul Israelului începând cu 7 octombrie.

După eliminarea celor trei, numărul total de membri ai Hezbollah uciși în ultima vreme a ajuns la 158, conform organizației teroriste.

Hezbollah a anunțat, marți, că a trimis o dronă de atac cu scopul de a lovi baza Comandamentului de Nord al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) de lângă Safed. Armata israeliană a confirmat incidentul și a precizat că nu au existat victime.

Citește și
israel fâșia gaza
Orientul Mijlociu stă pe un butoi de pulbere. Extinderea războiului din Gaza ar fi un dezastru, dar încă poate fi evitată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

IDF a anunțat că avioane de luptă au lovit, marți, infrastructura Hezbollah din satul Kafr Kila din sudul Libanunului.

De asemenea, IDF a precizat că aeronave de luptă au fost trimise să neutralizeze o escadrilă de drone lansate din Liban.

Sirenele au răsunat, marți dimineață, în orașul Safed și în tot nordul Israelului.

Israelul se aștepta la o ripostă dură din partea Hezbollah

Israelul s-a pregătit pentru un răspuns dur din partea Hezbollah după ce, marțea trecută, Saleh al-Arouri, numărul 2 din cadrul Hamas, a fost ucis într-un presupus atac israelian cu dronă în Beirut.

De asemenea, luni, 8 ianuarie, Israelul s-a aflat în spatele asasinării a comandantului forței de elită Radwan a Hezbollah, Wissam al-Tawil.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Armata israeliană a ucis o
Armata israeliană a ucis o "figură centrală" a grupării Hamas în Siria. „Nu vom permite ca terorismul să fie exercitat”

Armata israeliană a anunţat luni că a ucis o figură importantă a Hamas în Siria, responsabilă pentru tirurile de rachete înspre Israel de pe teritoriul sirian, într-o declaraţie rară privind operaţiunile sale în Siria, informează AFP.

Orientul Mijlociu stă pe un butoi de pulbere. Extinderea războiului din Gaza ar fi un dezastru, dar încă poate fi evitată
Orientul Mijlociu stă pe un butoi de pulbere. Extinderea războiului din Gaza ar fi un dezastru, dar încă poate fi evitată

Anxietatea crește pe zi ce trece privind izbucnirea unui război la scară largă în Orientul Mijlociu, în urma coflictului dintre Israel și Hamas în Gaza.  

Experți: O extindere a Războiului din Fâşia Gaza în Orientul Mijlociu rămâne improbabilă pe termen scurt
Experți: O extindere a Războiului din Fâşia Gaza în Orientul Mijlociu rămâne improbabilă pe termen scurt

O extindere a Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas rămâne improbabilă - imediat -, estimează unii experţi, în pofida unui atentat soldat cu 84 de morţi, miercuri, în Iran, revendicat de Statul Islamic (SI), relatează AFP.

Antony Blinken va vizita Turcia, ţara din NATO cea mai critică faţă de Israel
Antony Blinken va vizita Turcia, ţara din NATO cea mai critică faţă de Israel

Secretarul american de stat Antony Blinken va efectua sâmbătă o vizită oficială în Turcia, în timp ce în Fâşia Gaza continuă ofensiva militară israeliană care a provocat deja peste 22.000 de morţi palestinieni.

 

Un internațional din prima ligă franceză, condamnat la închisoare pentru o postare. Ce scria în mesaj
Un internațional din prima ligă franceză, condamnat la închisoare pentru o postare. Ce scria în mesaj

Youcef Atal, internaţionalul algerian al OGC Nice, a fost condamnat, miercuri, la opt luni de închisoare cu suspendare pentru că a distribuit o înregistrare video în care se cerea "o zi neagră pentru evrei", pe fondul conflictului dintre Israel şi Hamas.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.