Tony Blair îi numeşte idioţi şi iresponsabili pe cei care refuză să se vaccineze anticoronavirus

Tony Blair
Getty

Fostul premier britanic Tony Blair i-a calificat miercuri drept "idioţi" şi "iresponsabili" pe toţi cei care decid să nu se vaccineze împotriva coronavirusului, transmite EFE, potrivit Agerpres.

 

"Sincer, dacă în aceste momente nu eşti vaccinat, deşi ţi-au oferit un vaccin şi nu ai niciun motiv medical pentru a nu te vaccina, atunci înseamnă nu doar că eşti iresponsabil, ci de-a dreptul idiot", a declarat laburistul Blair într-un interviu la postul Times Radio.

"Îmi pare rău, dar chiar eşti. Pentru că varianta Omicron este atât de contagioasă încât, dacă nu te-ai vaccinat, dar continui să circuli, te vei îmbolnăvi. Iar asta va pune multă presiune pe sistemul de sănătate", a adăugat fostul şef al guvernului britanic.

Blair, care a fost premier între 1997 şi 2007, s-a declarat împotriva măsurilor dure menite să oblige populaţia să se vaccineze, însă a pledat pentru intensificarea eforturilor de convingere a populaţiei.

Citește și
Tony Blair
Tony Blair: "Există 50%-50% şanse să fie organizat un nou referendum cu privire la Brexit"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat ulterior despre aceste declaraţii la postul BBC Radio 4, politicianul laburist a recunoscut că a fost "poate mult prea puţin diplomatic" în exprimare.

După ce s-a aflat că autorităţile din Regatul Unit au comunicat miercuri că pentru prima dată de la începerea pandemiei s-au înregistrat peste 100.000 de îmbolnăviri de COVID-19 într-o zi, Blair a insistat că, "practic, acesta este momentul cel mai grav al pandemiei".

"Dacă numărul spitalizărilor începe să crească, în momentul în care ne vom da seama că avem o problemă gravă, va fi deja prea târziu", a apreciat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tony Blair critică decizia “imbecilă” luată de Joe Biden: Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume
Tony Blair critică decizia “imbecilă” luată de Joe Biden: Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume

Fostul premier britanic Tony Blair,  în mandatul căruia Marea Britanie a intrat în războiul din Afganistan, în 2001, alături de Statele Unite, a criticat decizia lui Joe Biden de a retrage brusc trupele americane, numindu-o “imbecilă”.

Tony Blair:
Tony Blair: "Există 50%-50% şanse să fie organizat un nou referendum cu privire la Brexit"

Există 50%-50% şanse să fie organizat un nou referendum cu privire la Brexit, a declarat fostul prim-ministru britanic, Tony Blair, într-un interviu acordat pentru Reuters.

Fostul premier Tony Blair sustine ca Marea Britanie ar putea ramane in UE.
Fostul premier Tony Blair sustine ca Marea Britanie ar putea ramane in UE. "Reformele sunt de acum in programul Europei"

Reprezentantii Uniunii Europene (UE) vor accepta o inasprire a reglementarilor cu privire la imigratie in sensul dorit de Regatului Unit, pentru a pastra tara in blocul european, afirma sambata fostul premier britanic Tony Blair, relateaza AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.