Țara în care 25 de pedofili au fost condamnați anul acesta la castrare chimică

Inchisoare
Shutterstock

În Kazahstan, pedeapsa pentru pedofilie este castrarea, iar în acest an, 25 de condamnați au primit această pedeapsă care se aplică printr-o injecție.

Castrarea chimică funcționează prin introducerea unor medicamente anafrodisiace care reduc libidoul, prin blocarea testosteronului. Potrivit unei legi din Kazahstan, care a intrat în vigoare în 2018, cei condamnați la închisoare pentru violarea unui minor pot primi și această pedeapsă.

Efectele injecției nu durează pentru totdeauna, astfel că trebuie readministrată la fiecare trei luni.

"Începând de astăzi, există 25 de condamnați care își execută pedeapsa în sistemul penal, care au fost condamnați de o instanță la măsuri obligatorii sub formă de castrare chimică", a declarat Alexey Milyuk, un oficial din Ministerul Afacerilor Interne al țării, potrivit Russia Today.

Într-o discuție cu publicația locală Otyrar, unul dintre deținuții injectați a cerut scoaterea în afara legii a acestei practici, spunând că „nu-i dorește asta nici celui mai mare dușman al său”.

Citește și
pedofil
Doi indivizi din București, reținuți de polițiști pentru că ar fi agresat sexual copii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Cer ajutor și vreau să fac apel la toată lumea să oprească această castrare. Încă sper să mă duc acasă și să trăiesc în continuare. Vreau o familie și copii", a spus el. "După injecție, tot corpul meu mă doare atât de tare încât este greu să merg. E înfricoșător."

Deși considerată de unii ca fiind inumană, castrarea chimică a fost folosită în mai multe țări, inclusiv în Polonia și Coreea de Sud, precum și în mai multe state americane. Unele țări oferă chiar pedepse reduse pentru cei care sunt de acord să fie injectați.

Când s-a adoptat legea, 9,6 milioane de tenge (aproximativ 22.500 de dolari) din bugetul național au fost alocate pentru măsuri de reducere a libidoului sexual, cu un cost al castrării fiecărui individ situat la aproximativ 125.000 de tenge (aproximativ 295 dolari) pe an.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pedepse de peste 70 de ani de închisoare pentru mai mulți români care şi-au abuzat copiii și au încasat bani de la pedofili
Pedepse de peste 70 de ani de închisoare pentru mai mulți români care şi-au abuzat copiii și au încasat bani de la pedofili

Peste 70 de ani de închisoare însumează pedepsele primite, în prima instanță, de mai mulți români care şi-au abuzat în mod inimaginabil copiii.

Doi indivizi din București, reținuți de polițiști pentru că ar fi agresat sexual copii
Doi indivizi din București, reținuți de polițiști pentru că ar fi agresat sexual copii

Percheziții la domiciliile suspecților în vârstă de 45 și 56 de ani au avut loc joi, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Poliţistul Eugen Stan, condamnat definitiv la 20 ani închisoare pentru pedofilie
Poliţistul Eugen Stan, condamnat definitiv la 20 ani închisoare pentru pedofilie

Poliţistul Eugen Stan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani închisoare, el fiind acuzat de săvârşirea a 18 infracţiuni de agresiune sexuală, printre victime fiind şi minori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.