Recepp Tayyip Erdogan anunţă în Parlament că „Turcia nu mai aşteaptă nimic de la Uniunea Europeană”

Recep Erdogan
Getty

Preşedintele turc reproşează faptul că Turcia şi-a ”respectat toate promisiunile”, spre deosebire de Uniunea Europeană (UE), iar ”dacă UE intenţionează să pună capăt procesului aderării (Turciei), care există doar pe hârtie, n-are decât”, relatează AFP.

 

”Turcia nu mai aşteaptă nimic de la Uniunea Europeană, care ne face să aşteptăm la poarta sa de peste 40 de ani”, a tunat şeful statului turc, citează news.ro.

”Noi ne-am respectat toate promisiunile pe care le-am făcut UE, însă ei n-au respectat aproape niciuna de-a lor”, a denunţat Erdogan în sesiunea inaugurală a Parlamentului.

El a subliniat că ”nu va tolera nicio cerinţă nouă sau condiţii în procesul de aderare” a Turciei.

Citește și
Erdogan
Recep Erdogan: „Turcia s-ar putea despărţi de Uniunea Europeană dacă va fi necesar”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Dacă nu dau înapoi în anumite nedreptăţi, ca impunerea de vize, pe care o folosesc ca pe o sancţiune latentă, dacă nu-şi corectează toate greşelile (...), atunci ei vor pierde integral dreptul de a-şi exprima aşteptări politice, economice sau militare din partea noastră”, a ameninţat el.

”Dacă UE intenţionează să pună capăt procesului aderării (Turciei), care există doar pe hârtie, va fi decizia lor”, a tunat el.

Furia preşedintelui turc provine de la ultima hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a criticat săptămâna aceasta Turcia, căreia-i reproşează că a condamnat un bărbat din cauza apartenenţei la o organizaţie teroristă armată bazându-se pe simpla utilizare a aplicaţiei de mesagerie criptată ByLock.

ByLock este considerată de către Ankara un instrument de comunicare privilegiat al celor care se fac vinovaţi de puciul eşuat din 2016, soldat cu 250 de morţi, urmat de arestări masive şi epurări fără precedent în istoria modernă a Turciei.

Guvernul turc a atribuit puciul uşuat organizaţiei Fetö - acroninul folosit de Ankara pentru a desemna mişcarea predicatorului Fethullah Gülen, un fost aliat al lui Erdogan.

”Hotărârea CEDO este ultima picătură care umple paharul”, a denunţat Recepp Tayyip Erdogan.

”Membrii organizaţiei teroriste şi suţinătorii lor care sunt încurajaţi de această hotărâre nu trebuie să-şi facă speranţe zadarnice. Această hotărâre nu aduce nici alinare membrilor sceleraţi ai Fetö”, a subliniat el.

”Turcia nu va face niciun pas înapoi în lupta sa împotriva acestei bande de trădători. Ea nu va permite nicio întoarcere în trecut”, a subliniat Erdogan.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Agenția rusă de stat TASS vorbește despre pace în Ucraina. ”Nu există un câștigător al războiului”
Agenția rusă de stat TASS vorbește despre pace în Ucraina. ”Nu există un câștigător al războiului”

Agenția rusă de stat TASS scrie luni despre beneficiile aduse de încheierea unei păci în Ucraina, citându-l pe președintele turc Recep Erdogan care a declarat că ”nu există un câștigător al unui război”.

 

Recep Erdogan: „Turcia s-ar putea despărţi de Uniunea Europeană dacă va fi necesar”
Recep Erdogan: „Turcia s-ar putea despărţi de Uniunea Europeană dacă va fi necesar”

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că Ankara s-ar putea despărţi de Uniunea Europeană dacă va fie necesar.

 

Doi mari rivali și-au dat întâlnire după un deceniu de tensiuni, la summitul G20 din India. Cum a decurs discuția
Doi mari rivali și-au dat întâlnire după un deceniu de tensiuni, la summitul G20 din India. Cum a decurs discuția

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut duminică o întrevedere cu omologul său egiptean Abdel Fattah Al-Sissi în marja summitului G20 de la New Delhi, după un deceniu de tensiuni între cele două ţări.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.