Putin proclamă oficial anexarea a patru provincii ucrainene. „Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a semnat documentele de anexare.

Putin a cerut Ucrainei ''să înceteze imediat ostilităţile'' şi să revină la masa tratativelor, relatează agenţiile internaţionale de presă.

 

Cele patru regiuni anexate abuziv de Rusia reprezintă aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vladimir Putin: „Cei care controlează regimul de la Kiev să ştie că cetăţenii cele patru teritorii (Donețk, Lugansk, Herson, Zaporojie), devin astăzi cetăţeni ai Rusiei şi aşa vor rămâne pentru vecie.

 Îndemn regimul de la Kiev să-şi retragă armele şi soldaţii de acolo şi să revină la masa negocierilor. Noi suntem gata pentru discuţii dar să fie clar că soarta celor patru regiuni iese din discuţie. Ne vom proteja teritoriile cu toate forţele de care dispunem, vom face totul pentru a securiza teritoriul.”

Nerăbdător, președintele Putin a semnat încă de joi seară decretele de recunoaștere a independenței ultimelor două. Independența celor din Donețk și Lugansk fusese deja recunoscută în februarie, la cererea liderilor separatiști pro-ruși, cu puțin înainte de începerea ofensivei în Ucraina.

Comunitatea internațională a spus în numeroase rânduri că nu va recunoaște rezultatele acestor referendumuri.

Kremlin: Vladimir Putin nu prevede „pentru moment” să viziteze regiunile ucrainene pe care le-a anexat

Pentru moment, nu, pentru că pentru moment este multă treabă de făcut în viitor, însă acest lucru se va întâmpla peste ceva timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă care l-au întrebat despre posibilitatea unei asemenea vizite.

La rândul său, Consiliul de Securitate al ONU va vota vineri seară o rezoluție care condamnă voturile, dar sunt puține șanse ca textul să fie adoptat din cauza dreptului de veto al Rusiei.

Vineri, în apropierea oraşului Zaporojie, din sudul Ucrainei, un convoi care transporta civili ucraineni a fost lovit de proiectilele forţelor ruse, a precizat guvernatorul regional. Sunt cel puţin 25 de morţi şi zeci de răniţi, anunţa autorităţile ucrainene.

De aseară, trupele trimise de Moscova au lovit mai multe orașe pe linia frontului.

Au fost explozii puternice urmate de incendii în Dnipro, Nikolaev și Odesa.

Atacurile rusești au venit cu doar câteva ore înainte de ceremonia organizată la Kremlin pentru a fi marcată oficial anexarea la Federația Rusă a regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

În timpul discursului său zilnic, președintele ucrainean a făcut apel la cetățenii ruși care trăiesc în Rusia să ia atitudine.

Volodimir Zelenski: „Ca să opriți (acest război), trebuie să-l opriți pe acela din Rusia care vrea război mai mult decât viaţă. Viaţa voastră, cetăţeni ai Rusiei."

Între timp, continuă exodul rușilor. Peste 200.000 de persoane au plecat din Rusia în Georgia, Kazahstan şi Uniunea Europeană - de când Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială imediată a cetăţenilor ruşi.

Vladimir Putin: „Această mobilizare ridică multe întrebări. Este necesar să corectăm toate greșelile și să ne asigurăm că nu se vor mai repeta. Dacă s-a făcut o greșeală, aceasta trebuie corectată, iar cei care au fost convocați fără un motiv adecvat trebuie aduși acasă."

După Polonia și țările baltice, și Finlanda a decis să nu-i mai primească pe cetățenii ruși, chiar dacă dețin o viză turistică.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.