Primarul unei localități din Franța a emis un ordin prin care interzice să mai ningă. Ce se ascunde în spatele acestui demers

franța ninsoare
Profimedia

Primarul comunei Raillencourt-Sainte-Olle din nordul Franței, Bernard de Narda, a emis marți, 23 ianuarie, un ordin municipal fără precedent.

"Începând de astăzi, este interzis să cadă zăpadă pe teritoriul Raillencourt-Sainte-Olle", se arată în ordinul respectiv, care va fi "afișat în locurile publice" din localitatea franceză, informează Le Parisien.

Ordinul municipal semnat de edil reprezintă, de fapt, o formă de protest. Primarul a explicat că a semnat actul ca urmare a faptului că a primit numeroase plângeri din partea alegătorilor săi în timpul furtunii de zăpadă care a avut loc săptămâna trecută. Oamenii au fost nemulțumiți de faptul că serviciile municipale nu au deszăpezire drumurile din localitate așa cum ar fi trebuit.

Edilul a explicat că Primăria nu a avut resursele necesare pentru a investi în echipamente performante de deszăpezire.

"În urmă cu 60 de ani, era zăpadă, dar nu existau pluguri de zăpadă... Și oamenii își făceau poteci pentru a merge la muncă. Trebuie să înveți să respecți anotimpurile și să nu trăiești pe moment”, a declarat, pentru La Voix du Nord, primarul Bernard De Narda.

Citește și
proteste, Franta
Zeci de mii de oameni au protestat în Franța față de noua lege privind imigranții. Reguli mai dure pentru străini
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Primarul nu poate fi considerat responsabil pentru tot. Este imposibil ca municipalitatea să investească în echipamente eficiente de deszăpezire", a afirmat edilul, citat de bfmtv.com.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Amendă uriașă pentru Amazon în Franța din cauza sistemului său de supraveghere a activităţii angajaţilor
Amendă uriașă pentru Amazon în Franța din cauza sistemului său de supraveghere a activităţii angajaţilor

Amazon France Logistique (AFL) a fost condamnat marţi, în Franţa, la o amendă de 32 milioane de euro de către Comisia naţională pentru informatică şi libertăţi.

 

Zeci de mii de oameni au protestat în Franța față de noua lege privind imigranții. Reguli mai dure pentru străini
Zeci de mii de oameni au protestat în Franța față de noua lege privind imigranții. Reguli mai dure pentru străini

Zeci de mii de oameni au mărșăluit duminică pe străzile din Franța, pentru a-i cere președintelui Emmanuel Macron să nu promulge o nouă legislație dură privind imigrația.

Un român și fiul său care lucrau în construcții și-au găsit sfârșitul la muncă, în Franța. Un zid s-a prăbușit peste ei
Un român și fiul său care lucrau în construcții și-au găsit sfârșitul la muncă, în Franța. Un zid s-a prăbușit peste ei

Un muncitor român, în vârstă de 52 de ani, și fiul său de 21 de ani au murit în urma unui accident de muncă, pe un șantier din Franța, după ce un zid s-a prăbușit peste ei.

Franţa dezminte că are ”mercenari” în Ucraina, după ”o manipulare grosolană” în acest sens a Rusiei
Franţa dezminte că are ”mercenari” în Ucraina, după ”o manipulare grosolană” în acest sens a Rusiei

Franţa nu are ”mercenari” în Ucraina, răspunde Ministerul francez de Externe Moscovei, care anunţa marţi că a vizat o clădire în care erau desfăşuraţi ”mercenari francezi” la Harkov, în nord-estul Ucrainei, relatează AFP.

Franţa urmează să livreze Ucrainei alte 40 de rachete cu rază lungă de acţiune de tip SCALP şi „sute de bombe”
Franţa urmează să livreze Ucrainei alte 40 de rachete cu rază lungă de acţiune de tip SCALP şi „sute de bombe”

Franţa urmează să livreze Ucrainei alte 40 de rachete cu rază lungă de acţiune de tip SCALP şi „sute de bombe”, anunţă preşedintele francez Emmanuel Macron, care urmează să efectueze o vizită la Kiev „în februarie”.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.