Preşedintele Venezuelei îşi exprimă ''sprijinul puternic'' pentru Putin

putin maduro
Profimedia

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi-a exprimat ''sprijinul puternic'' pentru omologul său rus Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică, marţi, în timp ce trupele ruse continuau invadarea Ucrainei, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

''Nicolas Maduro şi-a exprimat sprijinul ferm faţă de acţiunile cheie ale Rusiei, condamnând activitatea destabilizatoare a Statelor Unite şi a NATO şi subliniind importanţa combaterii campaniei de minciuni şi dezinformare lansată de către ţările occidentale'', potrivit comunicatului, care subliniază că apelul a avut loc la ''iniţiativa părţii venezuelene''.

La rândul său, Putin ''şi-a împărtăşit punctul de vedere cu privire la Ucraina, subliniind că obiectivele operaţiunii militare speciale au fost protejarea populaţiei civile din Donbass (teritorii separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, n.red.), recunoaşterea de către Kiev a DNR şi LNR (Republicile Populare Doneţk şi Lugansk, autoproclamate, n.red.), precum şi suveranitatea Rusiei asupra Crimeei, demilitarizarea şi denazificarea statului ucrainean şi asigurarea statutului său neutru şi nenuclear'', se arată în comunicat, conform Agerpres.

Moscova este unul dintre principalii aliaţi ai preşedintelui Nicolas Maduro, a cărui realegere în 2018 nu a fost recunoscută de o parte a comunităţii internaţionale şi în special de Statele Unite, care doresc să-l înlăture de la putere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce condiții pune Vladimir Putin ca să oprească războiul din Ucraina. Oficial, din Kremlin
Ce condiții pune Vladimir Putin ca să oprească războiul din Ucraina. Oficial, din Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin a reafirmat marţi că guvernul Ucrainei trebuie să recunoască "republicile populare" Doneţk şi Lugansk, pentru ca "operaţiunea specială" din Ucraina să se oprească.

Rusia a început atacul asupra Kievului. Cel puțin 5 oameni au murit, iar alți 5 sunt răniți
Rusia a început atacul asupra Kievului. Cel puțin 5 oameni au murit, iar alți 5 sunt răniți

În urmă cu puțin timp a pornit deja ofensivă Rusiei în Ucraina! Turnul de comunicații din Kiev a fost lovit de un proiectil.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.