Președintele Braziliei l-a ironizat pe Leonardo DiCaprio după ce actorul a îndemnat tineretul brazilian să voteze

dicaprio bolsonaro
Profimedia

Președintele Braziliei a răspuns cu ironie la apelul lui Leonardo DiCaprio, apărător al mediului şi critic al liderului de extremă-dreapta, adresat tineretului brazilian de a se înscrie pe listele electorale în vederea alegerilor prezidenţiale.

"Mulţumesc pentru sprijin, Leo! Este foarte important ca toţi brazilienii să voteze la următoarele alegeri. Poporul nostru va decide dacă vrea să ne menţinem suveranitatea asupra Amazoniei sau preferă să fie condus de hoţi care servesc interese externe", a scris Bolsonaro într-un mesaj în engleză pe contul său de Twitter.

Joi, starul hollywoodian a publicat un mesaj prin care reamintea că "Brazilia găzduieşte Amazonia şi alte ecosisteme esenţiale pentru schimbarea climatică".

"Ce se întâmplă acolo este important pentru noi toţi, iar votul tinerilor este esenţial pentru a încuraja schimbarea în favoarea unei planete sănătoase", a scris el, însoţindu-şi postarea cu un link spre informaţii despre modalităţi de înscriere pe listele electorale.

Leonardo DiCaprio l-a mai criticat deschis pe preşedintele brazilian şi în trecut, în special pentru modul în care a gestionat incendiile din pădurea amazoniană de la preluarea funcţiei în 2019.

Citește și
Vladimir Putin și Jair Bolsonaro
Statele Unite condamnă "solidaritatea" cu Rusia a preşedintelui brazilian Bolsonaro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El s-a alăturat chiar iniţiativelor diverselor ONG-uri care cer ca orice investiţie din Brazilia să depindă de angajamentele ferme în favoarea conservării Amazoniei. Cererile au fost respinse de Bolsonaro, care le consideră o ingerinţă în suveranitatea Braziliei.

De la venirea la putere a preşedintelui de extremă-dreapta, defrişările medii anuale din Amazonia braziliană au crescut cu peste 75% comparativ cu deceniul precedent.

Guvernul lui Bolsonaro este acuzat în special că favorizează impunitatea căutătorilor de aur, agricultorilor sau traficanţilor de lemn care practică defrişările ilegale, prin reducerea bugetelor organelor de control privind mediul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Armata braziliană a cumpărat viagra și implanturi peniene pentru soldați, de la buget. Cum justifică președintele Bolsonaro
Armata braziliană a cumpărat viagra și implanturi peniene pentru soldați, de la buget. Cum justifică președintele Bolsonaro

Achiziția de pastile de viagra pentru armata braziliană, din fonduri publice, a stârnit ample controverse în țară, dar și la nivel internațional.

Statele Unite condamnă
Statele Unite condamnă "solidaritatea" cu Rusia a preşedintelui brazilian Bolsonaro

Departamentul de Stat american l-a criticat joi pe preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, pentru declaraţia de "solidaritate" cu Rusia făcută săptămâna aceasta, în timpul unei vizite la Moscova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.