Pregătiri pentru viitoarele pandemii: Statele G20 lansează un fond în valoare de 1,4 miliarde de dolari

pandemie vaccin
Profimedia

Preşedintele indonezian Joko Widodo a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, un fond în valoare de 1,4 miliarde de dolari în vederea pregătirii pentru viitoarele pandemii, la care vor contribui 24 de ţări, membre şi non-membre G20.

Această decizie are ca scop ”evitarea unei pandemii” şi ”pregătirea” în eventualitatea izbucnirii uneia, relatează AFP.

”Dar nu este suficient”, a spus Widodo, estimând că ar fi nevoie de 31 de miliarde de dolari, notează News.ro.

”Trebuie să ne asigurăm că lumea poate rezista unei pandemii. O pandemie nu mai poate lua vieţi şi nu mai poate rupe articulaţiile economiei globale”, a subliniat el.

Fondul a fost lansat de miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor din G20 în prezenţa directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi a preşedintelui Băncii Mondiale, David Malpass.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, fondul este considerat unul dintre rarele progrese aşteptate cu ocazia summitului şefilor de stat şi de guvern ai G20, care se deschide marţi pe insula indoneziană Bali, marcată şi de diviziuni profunde în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Statele Unite au contribuit cu 450 de milioane de dolari, care reprezintă aproximativ o treime suma totală.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a afirmat că fondul ar trebui să contribuie la ”o arhitectură globală sanitară mai solidă şi mai receptivă”.

Printre donatorii importanţi se numără Franţa, Marea Britanie, Canada, India, China, Australia şi Japonia.

Indonezia, gazda summitului G20, a precizat că intenţionează să aibă şi ea o contribuţie, fara să menţioneze suma planificată. Ţara a fost puternic lovită de pandemia de Covid-19, unde a izbucnit un focar violent la jumătatea anului 2021, când sistemul sanitar naţional a întâmpinat dificultăţi în obţinerea aprovizionării cu vaccinuri în timp ce ţările bogate au obţinut dozele necesare vaccinării cetăţenilor.

”Acest nou fond este un instrument important care va ajuta ţările cu venituri mici şi medii să se pregătească mai bine pentru crizele globale de sănătate”, a spus David Malpass.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.