Poliția austriacă a început controalele în locurile publice. Persoanele nevaccinate riscă amenzi de până la 1.450 de euro

Austria
AFP

Poliția austriacă a început să efectueze controale în locurile publice încă din prima zi în care a intrat în vigoare carantina pentru persoanele nevaccinate.

Persoanele care nu pot dovedi că s-au vaccinat sau că s-au vindecat de COVID sunt amendate cu până la 1.450 de euro.

Măsurile de lockdown vor fi aplicate pentru o perioadă iniţială de 10 zile.

„Ținta mea este foarte clară: să îi fac pe cei nevaccinați să se vaccineze și să nu îi blochez pe cei care s-au vaccinat. Pe termen lung, vaccinarea este calea de ieșire din acest cerc vicios în care ne aflăm și este un cerc vicios, deoarece ne lovim de noi valuri urmate de lockdown și asta nu poate continua la infinit”, a declarat cancelarul austriac Alexander Schallenberg.

Aproximativ 65% din populația Austriei s-a vaccinat până acum, unul dintre cele mai mici procente dintre statele din Occident. Cancelarul Schallenberg spune că rata de vaccinare este „rușinos de scăzută”.

Citește și
herbert kickl, austria
Liderul antivaccinist al extremei drepte austriece are COVID-19. Ce plan avea pentru a combate virusul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Carina, o profesoară de yoga din Viena, este nevaccinată și nu are niciun gând să facă acest lucru. Acum este în lockdown, la fel ca aproximativ două milioane de austrieci.

Are voie să își părăsească locuința doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic. Nu poate intra însă în cafenele sau restaurante, poate să iasă doar în parc.

"Am trecut pe lângă nişte cafenele de dimineaţă. Este puţin ciudat să te uiți înăuntru şi să ştii că nu poţi intra. Te face să te simţi pur şi simplu exclus, și ostracizat. Sunt unul dintre acei oameni care au fost transformaţi în duşmani (ai vaccinaţilor). Nu vreau ca nimeni să se îmbolnăvească. Am grijă. Mă testez. Nu sunt supusă unui mare risc (de COVID) şi simt că e o decizie personală. Îi înţeleg pe cei care se vaccinează, dar şi pe cei care nu fac acest lucru", a spus Carina pentru BBC.

După intrarea în vigoarea a carantinei pentru nevaccinați, cozile de la centrele de vaccinare s-au mărit vizibil.

Oficialii din domeniul sanitar speră că rata de vaccinare va trece de 80% cât mai repede.

Măsurile au fost adoptate de guvernul federal şi de autorităţile landurilor, dar cancelarul Alexander Schallenberg a spus că acestea din urmă sunt libere să instituie restricţii chiar mai dure.

Capitala Viena a anunţat deja că va introduce suplimentar obligativitatea unui test PCR pentru persoanele vaccinate sau vindecate de COVID-19 pentru accesul în restaurante şi la orice eveniment cu mai mult de 25 de participanţi.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Covid în Europa. Tot mai multe țări sunt copleșite de infectări, iar nevaccinații au parte de restricții severe
Covid în Europa. Tot mai multe țări sunt copleșite de infectări, iar nevaccinații au parte de restricții severe

Confruntată cu un val pandemic de o amploare fără precedent, Germania se pregătește pentru o revenire masivă la munca de acasă, iar Cehia a mobilizat armata în spitale, în sprijinul cadrelor medicale.

Liderul antivaccinist al extremei drepte austriece are COVID-19. Ce plan avea pentru a combate virusul
Liderul antivaccinist al extremei drepte austriece are COVID-19. Ce plan avea pentru a combate virusul

Liderul formaţiunii austriece de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, cunoscut pentru scepticismul său faţă de vaccinarea anti-COVID-19, a anunţat luni că a contractat această boală, transmite agenţia DPA.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.