Plicuri suspecte cu conţinut islamist, trimise unor instituţii din Europa. Ar fi vizată Merkel

plic
iStock

Anchetă în Grecia în legătură cu 28 de plicuri calificate ca "suspecte" şi trimise majorităţii universităţilor elene.

 

Poliţia greacă ancheta vineri în legătură cu 28 de plicuri calificate ca "suspecte" şi trimise majorităţii universităţilor din întreaga ţară, în unele dintre ele fiind descoperite pliante "cu conţinut islamic", transmite France Presse, citând o sursă din poliţie.

"Victory is for Islam but not through Muslims" (Victoria este pentru islam dar nu prin intermediul musulmanilor), era scris în limba engleză, cu majuscule, pe aceste pliante descoperite în unele dintre plicuri, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile elene.

În total, 28 de plicuri au fost trimise de miercuri seară şi până vineri după-amiaza, potrivit aceleiaşi surse.

Citește și
zahar
A trimis doua plicuri cu o substanta alba unor vecini, ca o sa-i otraveasca. Ce au aflat politistii cand au verificat coletul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un plic de acest fel a fost trimis taberei supraaglomerate de înregistrare şi primire a migranţilor şi refugiaţilor Moria de pe Insula Lesbos din Marea Egee, puternic criticată de organizaţiile internaţionale şi ONG-uri de mai multe luni pentru condiţiile insalubre.

Trimiterea acestor plicuri coincide cu vizita de 24 de ore a Angelei Merkel în Grecia, prima a cancelarului german din ultimii cinci ani.

Majoritatea acestor plicuri proveneau din India, dar au fost şi unele expediate din Oman şi Doha în Qatar, potrivit aceleiaşi surse.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Identitatea celui care le-a trimis bombe democraților americani, în continuare necunoscută
Identitatea celui care le-a trimis bombe democraților americani, în continuare necunoscută

Anchetatorii americani îl caută peste tot pe individul care a trimis plicuri explozive unor personalităţi democrate ori unor critici ai lui Donald Trump.

A trimis doua plicuri cu o substanta alba unor vecini, ca o sa-i otraveasca. Ce au aflat politistii cand au verificat coletul
A trimis doua plicuri cu o substanta alba unor vecini, ca o sa-i otraveasca. Ce au aflat politistii cand au verificat coletul

Shirley Freed, o femeie in varsta de 81 de ani, a fost arestata pentru terorism, dupa ce le-a trimis unor vecini doua plicuri cu o substanta alba inauntru.

Alerta la Istanbul, dupa ce mai multe consulate straine au primit plicuri cu un praf suspect
Alerta la Istanbul, dupa ce mai multe consulate straine au primit plicuri cu un praf suspect

Echipe de securitate turce au intervenit vineri la Istanbul la consulatele Canadei, Belgiei si Germaniei, trei state care fac parte din coalitia impotriva jihadului si care au primit plicuri continand un praf suspect, au anuntat autoritatile.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.