Patru avioane militare ruseşti, interceptate de armata SUA în apropiere de Alaska

avion militar sua
Getty

Două avioane de luptă americane au interceptat patru avioane ruseşti în apropiere de Alaska, a anunţat, marţi, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD), relatează miercuri AFP.

Această interceptare "de rutină" a unor aeronave ruseşti, în special modele de bombardier greu Tu-95 şi avion de vânătoare Su-35, a avut loc luni, a spus indicat NORAD într-un comunicat.

Aceasta este o operaţiune care constă în escortarea unui avion potenţial rival care s-ar afla prea aproape de un spaţiu aerian sau care a intrat în acesta.

"Avioanele ruseşti au rămas în spaţiul aerian internaţional şi nu au intrat în spaţiul aerian suveran american sau canadian", a adăugat sursa citată, precizând că o astfel de activitate rusă "are loc în mod constant şi nu a fost considerată o ameninţare sau o activitate provocatoare", informează Agerpres.

Mai mult, Ministerul olandez al Apărării a precizat că a interceptat două aeronave de luptă rusești „aproape de zona de responsabilitate a NATO din Polonia dinspre Kaliningrad”.

Citește și
crimeea
Apărarea antiaeriană din peninsula Crimeea, ocupată de ruşi, a doborât două drone ucrainene deasupra Sevastopolului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„După identificare, s-a dovedit a fi vorba de trei aeronave: un avion rusesc IL-20M Coot-A care a fost escortat de două Su-27 Flankers. Avioanele olandeze F-35 au escortat formațiunea de la distanță și au predat escorta partenerilor NATO”, a mai precizat Ministerul olandez al Apărării, notează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia anunță că a escortat un avion de recunoaștere german, interceptat în apropierea frontierei sale
Rusia anunță că a escortat un avion de recunoaștere german, interceptat în apropierea frontierei sale

Rusia a declarat luni că a escortat deasupra Mării Baltice un avion de recunoaştere german care zbura în apropierea frontierei ruse, relatează France Presse.

Apărarea antiaeriană din peninsula Crimeea, ocupată de ruşi, a doborât două drone ucrainene deasupra Sevastopolului
Apărarea antiaeriană din peninsula Crimeea, ocupată de ruşi, a doborât două drone ucrainene deasupra Sevastopolului

Apărarea antiaeriană din peninsula Crimeea ocupată de ruşi a interceptat luni seară drone ucrainene după mai multe zile de atacuri ruseşti cu drone kamikaze asupra oraşelor ucrainene.

Avioanele de luptă ale Ungariei au interceptat o aeronavă americană care venea din România
Avioanele de luptă ale Ungariei au interceptat o aeronavă americană care venea din România

Avioane de luptă Gripen ale Forţelor aeriene ungare au fost mobilizate pentru a intercepta o aeronavă C-130 a SUA care a intrat în spaţiul aerian ungar venind dinspre România miercuri, în jurul prânzului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.