Panică la bordul unui avion care zbura spre New York. 30 de persoane, rănite. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

30 de persoane care se aflau, sâmbătă, într-un avion al companiei Turkish Airlines ce se îndrepta spre New York, au fost rănite, atunci când aeronava a trecut printr-o zonă cu turbulențe, cu doar 45 de minute înainte de aterizare.

Răniţii au fost transportaţi de la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy spre spitale unde au fost trataţi în special pentru umflături, vânătăi şi tăieturi. Însă o însoţitoare de zbor a suferit o fractură la picior, potrivit unui responsabil aeroportuar, Steve Coleman, informează AFP, citat de Agerpres.

Boeingul 777, cu 326 de pasageri şi 21 de membri ai echipajului, zbura peste Oceanul Atlantic când a fost afectat de turbulenţe, a declarat Coleman. Activităţile aeroportului nu au fost perturbate din cauza acestui incident, a adăugat el.

Turkish Airlines nu a comentat imediat incidentul.

Deschideți galeria foto pentru a vedea mai multe imagini cu intervenția din aeroport.

Citește și
Momentul in care un avion se prăbușește în Texas
Momentul în care un avion se prăbușește într-un râu. Trei oameni au murit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai înainte în aceeaşi zi, un avion al companiei canadiene Air Transat a trebuit să facă o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Newark în Statele Unite din cauza unor „indicii de fum". Boeingul 737-800, care transporta 189 de pasageri, plecase din Montreal spre Fort Lauderdale, Florida. Incidentul nu a făcut răniţi, a precizat o purtătoare de cuvânt a companiei Air Transat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un avion s-a prăbuşit într-un lac din Florida. Ar exista un supravieţuitor
Un avion s-a prăbuşit într-un lac din Florida. Ar exista un supravieţuitor

Cinci persoane au murit în Florida în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni, a anunţat presa americană.

Momentul în care un avion se prăbușește într-un râu. Trei oameni au murit
Momentul în care un avion se prăbușește într-un râu. Trei oameni au murit

Au apărut noi imagini cu accidentul aviatic din Texas din luna februarie, în urma căruia au murit trei oameni.

Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA
Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA

Avionul privat în care se afla vedeta ''Aquaman'', Jason Momoa, a efectuat o aterizare de urgenţă pe un aeroport din Statele Unite de teama izbucnirii unui incendiu la motor, informează joi Press Association.

România va mai cumpăra 36 de avioane F-16. Ar putea fi modernizate în ţara noastră
România va mai cumpăra 36 de avioane F-16. Ar putea fi modernizate în ţara noastră

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat, miercuri seară, că au fost demarate procedurile pentru achiziţionarea a 36 de avioane de luptă F16.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.