ONU: Lumea riscă să se confrunte cu o foamete ”de proporții biblice” din cauza pandemiei

foamete
Getty

Lumea riscă să se confrunte cu o foamete generalizată „de proporții biblice” cauzate de pandemia de coronavirus, a avertizat ONU, conform BBC.

David Beasley, șeful Programului alimentar mondial (PAM), a declarat că este necesară o acțiune urgentă pentru a evita o catastrofă.

Un raport estimează că numărul persoanelor care suferă de foame ar putea urca de la 135 de milioane la peste 250 de milioane.
Cei mai expuși riscului se află în 10 țări afectate de conflicte, criză economică și schimbări climatice, spune PAM.

Al patrulea raport anual global privind crizele alimentare arată că cele mai vulnerabile țări sunt: Yemen, Republica Democrată Congo, Afganistan, Venezuela, Etiopia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Nigeria și Haiti.

Raportul spune că în Sudanul de Sud, 61% din populație a fost afectată de criza alimentară anul trecut.

Citește și
sua
Peste 2.700 de morţi în 24 ore în SUA. Când este așteptat un al doilea val de infectări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chiar înainte ca pandemia de coronavirus să producă ravagii la nivel mondial, unele părți din Africa de Est și Asia de Sud se confruntau deja cu deficiențe alimentare grave cauzate de secetă și de cele mai grave infestări cu lăcuste de zeci de ani.

Adresându-se Consiliului de Securitate al ONU în cadrul unei conferințe video, David Beasley, directorul executive al Programului Alimentar Mondial, a spus că lumea trebuie „să acționeze cu înțelepciune și să acționeze rapid”.

„Am putea să ne confruntăm cu foamete de proporții biblice în decursul a câteva luni. Adevărul este că timpul nu este de partea noastră”, a mai adăugat Beasley.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Peste 2.700 de morţi în 24 ore în SUA. Când este așteptat un al doilea val de infectări
Peste 2.700 de morţi în 24 ore în SUA. Când este așteptat un al doilea val de infectări

Peste 45.000 de morți. Este cifra care dă fiori în SUA, unde și numărul de oameni infectați se apropie de 820.000.

OMS a pus astmul pe lista bolilor care fac pacienții mai vulnerabili la Covid-19
OMS a pus astmul pe lista bolilor care fac pacienții mai vulnerabili la Covid-19

În România alergia la polenul de cereale este cea mai frecvența. Grav este că dintre toți pacienții care suferă de rinită alergică mai mult de jumătate prezintă și astm alergic.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.