OMS transmite că reîntoarcerea la izolare trebuie să fie „ultima soluție”. Ce ar putea urma

OMS
Getty

Reîntoarcerea la izolare trebuie să fie "ultima soluţie", transmite OMS.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat marţi că reîntoarcerea la perioada de izolare totală, pe care o preconizează deja unele ţări din Europa în faţa creşterii numărului de cazuri de COVID-19, trebuie să fie "ultima soluţie" în actuala luptă împotriva pandemiei de coronavirus, relatează EFE.

"Restricţiile mari de mişcare care ţin multă lume în casă şi limitează multora posibilitatea de a merge la lucru şi a socializa trebuie să fie ultima soluţie atunci când vine vorba de prevenirea COVID-19 şi evitarea saturării sistemelor sanitare", a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

El a precizat că acest tip de măsuri "nu sunt sustenabile, ţinând cont de impactul social şi economic mare", transmite Agerpres.

Jasarevic a insistat că "nu este vorba de a alege între a lăsa virusul liber sau a închide societăţile noastre" şi a subliniat că există mai multe mijloace pentru a combate pandemia care includ igiena mâinilor, distanţarea fizică, utilizarea măştilor sanitare şi urmărirea cazurilor şi a contactelor de către reţelele sanitare".

Citește și
OMS
OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente, după numărul mare de infectări cu coronavirus: „Este îngrijorător”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Purtătorul de cuvânt al OMS a precizat că măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului trebuie să depindă întotdeauna de rapoartele privind riscurile locale şi a subliniat că izolarea la nivel naţional "nu poate fi o măsură de control implicită".

El a admis totuşi că "unele ţări s-au văzut obligate să adopte măsuri pentru ca cetăţenii să rămână acasă pentru a gestiona rapid creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi spitalizările" şi a câştiga astfel timp pentru a ameliora capacitatea de răspuns a sistemelor lor sanitare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Modelul suedez în lupta anti COVID-19 nu este o opțiune. Cât de reală este imunitatea colectivă
Modelul suedez în lupta anti COVID-19 nu este o opțiune. Cât de reală este imunitatea colectivă

A lăsa noul coronavirus să circule liber în societate pentru ca populaţia să ajungă, aşa cum au sugerat anumite voci, la imunitate colectivă "nu este o opţiune", a declarat luni directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de AFP.

OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente, după numărul mare de infectări cu coronavirus: „Este îngrijorător”
OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente, după numărul mare de infectări cu coronavirus: „Este îngrijorător”

OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

OMS a raportat o creştere record a cazurilor zilnice de coronavirus la nivel mondial
OMS a raportat o creştere record a cazurilor zilnice de coronavirus la nivel mondial

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat joi o creştere record a numărului cazurilor de coronavirus la nivel mondial, cu 338.779 de cazuri în 24 de ore, pe fondul creşterii infecţiilor în Europa, relatează Reuters, citat de News.ro. 

Anunțul OMS așteptat de o întreagă planetă. Când va fi gata vaccinul împotriva Covid-19
Anunțul OMS așteptat de o întreagă planetă. Când va fi gata vaccinul împotriva Covid-19

Un vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi gata până la sfârșitul anului, a declarat marți șeful Organizației Mondiale a Sănătății.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.