Nancy Pelosi, acuzații în premieră la adresa lui Donald Trump. Ce termen a folosit

nancy pelosi
Getty

Lidera democraţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, a folosit joi pentru prima dată termenul de „corupţie” pentru a desemna suspiciunile care planează asupra preşedintelui american, vizat de o anchetă pentru destituire în dosarul ucrainean.

Într-o declaraţie făcută după audierile televizate ale unor înalţi diplomaţi organizate în cadrul anchetei, Nancy Pelosi pare să nu-şi fi ales cuvintele la întâmplare, relatează Agerpres.

„Corupţie” este unul dintre capetele de acuzare prevăzute în Constituţia americană pentru a justifica destituirea preşedintelui.

„Mărturiile copleşitoare au coroborat probele de corupţie scoase la iveală de anchetă”, a declarat preşedinta Camerei Reprezentanţilor în cadrul unei conferinţe de presă.

Ea a adăugat că faptele expuse le fac să pară „aproape mici” pe cele reproşate preşedintelui republican Richard Nixon, şi el vizat de o anchetă pentru destituire în 1974.

Citește și
donald trump
Donald Trump, despre întâlnirile cu dictatori. Sunt „ok” dacă sunt în beneficiul SUA
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Democraţii îl suspectează pe Donald Trump că a abuzat de prerogativele sale prezidenţiale cerându-i preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să ancheteze asupra lui Joe Biden, bine plasat pentru a deveni principalul său contracandidat în alegerile prezidenţiale din 2020.

Ei încearcă să demonstreze că în plus, pentru a obţine această anchetă, a făcut presiune asupra Kievului îngheţând un important ajutor militar destinat Ucrainei.

Pentru Nancy Pelosi, corupţia constă în „acordarea sau suspendarea unui ajutor militar în schimbul unei declaraţii publice privind o falsă anchetă privind alegerile”, ceea ce reprezintă „o tentativă evidentă din partea preşedintelui de a-şi asigura un avantaj pentru alegerile din 2020”.

Donald Trump afirmă că nu i se poate reproşa nimic pentru conversaţia cu omologul său ucrainean, un argument reluat de marea majoritate a aleşilor republicani.

Cu circa zece audieri publice prevăzute până la 20 noiembrie, democraţii arată că nu vor să piardă timp în anchetă, înainte de un posibil vot privind punerea sub acuzare a preşedintelui în Camera Reprezentanţilor.

„Nu am decis încă dacă îl vom pune pe preşedinte sub acuzare. La asta serveşte această anchetă”, a declarat joi Nancy Pelosi.

Ţinând cont de majoritatea republicană din Senat, este puţin probabil ca Donald Trump să fie apoi destituit, întrucât camera superioară, care va avea apoi misiunea de a-l judeca pe preşedinte, va avea ultimul cuvânt.

Vineri, parlamentarii vor discuta în cadrul unei audieri publice cu fosta ambasadoare a SUA la Kiev, Marie Yovanovitchm, brusc eliberată din funcţie în primăvară după ce a făcut obiectul unei campanii ostile duse de avocatul personal al lui Donald Trump, Rudy Giuliani.

Un diplomat care l-ar fi auzit pe Donald Trump vorbind cu unul dintre ambasadorii săi „despre anchetele solicitate” Ucrainei ar urma de asemenea să depună mărturie, dar cu uşile închise, potrivit media americane.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Trump este „prea ocupat” pentru a urmări dacă va fi destituit. Ce spune despre audieri
Trump este „prea ocupat” pentru a urmări dacă va fi destituit. Ce spune despre audieri

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că este "prea ocupat" pentru a urmări la televizor audierile din Congres a doi oficiali americani în cadrul procedurii de destituire care îl ameninţă, relatează AFP.

Donald Trump, despre întâlnirile cu dictatori. Sunt „ok” dacă sunt în beneficiul SUA
Donald Trump, despre întâlnirile cu dictatori. Sunt „ok” dacă sunt în beneficiul SUA

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că nu are o problemă să se întâlnească cu dictatori atâta timp cât „este în beneficiul Statelor Unite”, relatează CNBC.

Dezvăluiri din interiorul Casei Albe:
Dezvăluiri din interiorul Casei Albe: "Trump e un copil de 12 ani, crud și inapt"

Un funcţionar de rang înalt - anonim - de la Casa Albă prezintă, într-o carte, un portret îngrijorător al președintelui Donald Trump, pe care îl compară cu un copil de 12 ani "aflat la butoane".

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.