Milioane de dolari pentru o mașină din 1965. Cine a făcut autoturismul celebru

×
Codul embed a fost copiat

Una dintre celebrele maşini ale lui James Bond va fi scoasă la licitaţie. Cel care va dori să o cumpere trebuie să scoată din buzunare între 4 şi 6 milioane de dolari, valoarea estimată pentru o astfel de piesă de colecţie.

Celebra casă Sotheby pregăteşte luna aceasta o licitaţie specială, în timpul căreia atracţia principală este maşina agentului 007. Organizatorii consideră că este unul dintre cele mai faimoase automobile din istorie.

Barney Ruprecht, reprezentant casa de licitaţii: „Avem o maşină Aston Martin DB5 din anul 1965, pe care am văzut-o în filmele "Goldfinger" şi "Thunderball". Această maşină a fost prima de acest gen folosită în efectele speciale din lumea automobilelor, fiind primul produs asociat cu franciza James Bond”.

Cum un agent ca James Bond avea nevoie de o maşină cu funcţii speciale pentru a prinde infractorii, producătorii au dat frâu liber imaginaţiei. Torpedoul ascunde în secret un telefon, autoturismul îşi poate schimba plăcuţa de înmatriculare de mai multe ori pentru a-şi pierde urma, iar în locul farurilor îşi fac apariţia două arme gata să le vină de hac celor care i-au pus gând rău agentului 007. Mai mult, ca o extra protecţie, din portbagajul maşinii iese un scut anti-glonţ.

Barney Ruprecht, reprezentant casa de licitaţii: ”Gadgeturile variază de la o mitralieră de calibru 30, favoritul mulțimii - scaunul cu ejectabil, aruncă ulei în spatele maşinii, are un pistol de bătut cuie, numere de înmatriculare rotative. În total sunt 13 gadgeturi complet funcționale pe această mașină. Au făcut patru mașini pentru aceste filme, trei supravieţuiesc şi azi. Aceasta este singura care are gadgeturi complet funcționale, originale, care încă funcționează”.

Citește și
Cinci turişti israelieni, accident grav pe DN1. Greșeala comisă de șofer
Cinci turişti israelieni, accident grav pe DN1. Greșeala comisă de șofer
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reprezentanţii casei de licitaţii spun că maşina a avut trei proprietari privaţi în ultimii 50 de ani. Cine va fi următorul, vom afla pe 15 august, atunci când va avea loc excentrica licitaţie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elicopter SMURD, intervenție de urgență în Alba. Accident cumplit provocat de un camion
Elicopter SMURD, intervenție de urgență în Alba. Accident cumplit provocat de un camion

Un băiat de 13 ani a fost grav rănit şi transportat cu elicopterul SMURD, la spitalul din Târgu Mureş, după ce un camion a intrat pe sensul opus de mers şi a lovit în plin maşina în care se afla, în apropiere de Alba Iulia.

Cinci turişti israelieni, accident grav pe DN1. Greșeala comisă de șofer
Cinci turişti israelieni, accident grav pe DN1. Greșeala comisă de șofer

Cinci turişti israelieni au fost implicaţi într-un accident luni, pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un alt autoturism!

Mărturisirile cutremurătoare făcute de Gheorghe Dincă. Ce s-ar fi întâmplat după ce Alexandra a urcat în mașina sa
Mărturisirile cutremurătoare făcute de Gheorghe Dincă. Ce s-ar fi întâmplat după ce Alexandra a urcat în mașina sa

Individul din Caracal, acuzat că ar fi chinuit şi ucis două adolescente, a făcut mărturisiri cutremurătoare.

Accident suspect în India. Ce a pățit o tânără care acuză un politician că a violat-o
Accident suspect în India. Ce a pățit o tânără care acuză un politician că a violat-o

O tânără din India, care a acuzat un parlamentar de viol, a fost implicată duminică seară într-un accident grav de mașină, suspect.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.