Fost oligarh: Putin a înnebunit din cauza rezistenței Ucrainei. Atacurile ar putea escalada

geaca lui Putin

Un fost oligarh acum în exil susține că următorul pas pe care Vladimir Putin l-ar putea face împotriva Occidentului ar fi o invadare a țărilor baltice.

Trebuie să înțelegem că, în capul lui, Putin nu se află în război cu Ucraina. El se războiește cu Statele Unite și Ucraina”, afirmă Mihail Hodorkovski. Acesta a mai declarat, într-un interviu CNN, că însuși Vladimir Putin „a spus asta de mai multe ori” și că președintele rus „a înnebunit” din cauza rezistenței ucrainenilor, dar și că atacurile Rusiei ar putea escalada.

Propagandiștii săi au început deja să pregătească societatea rusă pentru un atac asupra unor țări membre ale NATO. Ei vorbesc despre asta constant. Este o pregătire a opiniei publice pentru asta. Sunt absolut convins că, dacă decide că a câștigat în Ucraina, acesta nu va fi ultimul său pas, ultimul război. Următorul pas va fi în țările baltice”, afirmă Hodorkovski.

Până în 2003, Mihail Hodorkovski - fost oligarh în domeniul petrolier - a fost considerat cel mai bogat om din Rusia. În acel an, acesta a fost pus sub acuzare și condamnat la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni economice. El susține că acuzațiile împotriva sa au fost de natură politică și condamnarea sa ordonată de Putin.

După ce a fost eliberat, Hodorkovski a plecat din Rusia, devenind unul dintre cei mai mari critici ai lui Vladimir Putin.

Citește și
Mihail Hodorkovski
Un fost oligarh rus a explicat care a fost momentul din război care l-a făcut pe Vladimir Putin să „înnebunească”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Zelenski: Mai întâi armistiţiu. Apoi putem avea o întâlnire cu preşedintele Rusiei
Zelenski: Mai întâi armistiţiu. Apoi putem avea o întâlnire cu preşedintele Rusiei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, la CBS News, că nu poate avea o întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin atât timp cât bombardamentele continuă.

Un fost oligarh rus a explicat care a fost momentul din război care l-a făcut pe Vladimir Putin să „înnebunească”
Un fost oligarh rus a explicat care a fost momentul din război care l-a făcut pe Vladimir Putin să „înnebunească”

Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski, devenit opozant al Kremlinului, a declarat într-un interviu la CNN că Vladimir Putin se aștepta ca armata sa să fie primită cu flori în Ucraina, iar când a văzut că nu se întâmplă asta, liderul rus „a înnebunit”.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.