Două state europene au renunțat la ancheta privind exploziile de la gazoductul Nord Stream. Motivul invocat

nord stream
AFP

După Suedia, şi Danemarca a închis ancheta referitoare la exploziile de la gazoductul Nord Stream.

Copenhaga a anunţat luni că închide investigaţia demarată după exploziile din 2022 care au afectat conductele submarine Nord Stream, ce transportau gaze ruseşti către Germania, Danemarca fiind a doua ţară care face acest lucru, după ce Suedia a închis, la rândul ei, o anchetă pe care o desfăşurase separat, relatează Reuters, citată de News.ro.

Gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care transportă gaz pe sub Marea Baltică şi care au costat miliarde de dolari, au fost avariate de o serie de explozii în zonele economice suedeză şi daneză, în septembrie 2022, eliberând cantităţi mari de metan în aer.

„Nu există motive suficiente pentru a continua”

Rusia şi Occidentul, aflate în conflict din cauza invaziei Moscovei în Ucraina în februarie acelaşi an, s-au arătat reciproc cu degetul. Fiecare a negat orice implicare şi nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea.

"Nu există motive suficiente pentru a continua un caz penal în Danemarca şi, prin urmare, poliţia din Copenhaga a decis să încheie ancheta penală privind exploziile", a declarat poliţia daneză într-un comunicat.

Citește și
nord stream
Washington Post: Un ofițer ucrainean de rang înalt a coordonat atacul asupra conductei de gaz Nord Stream
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La începutul acestei luni, şi Suedia a renunţat la ancheta privind exploziile, afirmând că nu are jurisdicţie în acest caz, dar a predat probele descoperite anchetatorilor germani, care încă nu şi-au publicat concluziile.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Putin dezvăluie ce a dus la ruperea relațiilor dintre Rusia și Germania. Mesajul transmis Angliei
Putin dezvăluie ce a dus la ruperea relațiilor dintre Rusia și Germania. Mesajul transmis Angliei

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că cooperarea dintre Moscova şi Berlin a fost întreruptă de exploziile din septembrie 2022 care au afectat conductele Nord Stream care pompau gaz rusesc în Germania pe sub Marea Baltică.

 

Washington Post: Un ofițer ucrainean de rang înalt a coordonat atacul asupra conductei de gaz Nord Stream
Washington Post: Un ofițer ucrainean de rang înalt a coordonat atacul asupra conductei de gaz Nord Stream

Un ofițer militar ucrainean a coordonat atacul de anul trecut asupra conductei de gaz natural Nord Stream, a informat sâmbătă Washington Post, citând surse anonime din Ucraina și Europa, scrie Reuters.

Washington Post: Un ofițer ucrainean a coordonat distrugerea Nord Stream, iar Zelenski nu a știut nimic
Washington Post: Un ofițer ucrainean a coordonat distrugerea Nord Stream, iar Zelenski nu a știut nimic

Roman Cervinski, colonel în Forțele de Operațiuni Speciale ale Ucrainei, a fost parte integrantă a operațiunii de sabotaj care a distrus gazoductul Nord Stream, susțin surse citate de cotidianul american Washington Post.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.