Coreea de Sud ar putea folosi recunoașterea facială pentru urmărirea persoanelor infectate cu coronavirus

recunoastere faciala
Shutterstock

Coreea de Sud se pregăteşte să testeze un sistem de recunoaştere facială pentru urmărirea persoanelor infectate cu coronavirus.

 

Coreea de Sud va lansa în curând un proiect pilot prin care inteligenţa artificială, recunoaşterea facială şi mii de camere de supraveghere CCTV vor fi folosite pentru urmărirea deplasărilor persoanelor infectate cu coronavirus, în pofida îngrijorărilor legate de încălcarea dreptului la viaţă privată, transmite luni Reuters.

Proiectul, cu finanţare naţională, va deveni operaţional în luna ianuarie la Bucheon, una din suburbiile cel mai dens populate ale capitalei Seul, a indicat un oficial al administraţiei locale pentru agenţia de ştiri.

Sistemul utilizează o tehnologie de algoritmi IA şi recunoaştere facială pentru a analiza imaginile captate de peste 10.820 de camere CCTV şi pentru a urmări deplasările unei persoane infectate, ale tuturor celor cu care aceasta a venit în contact, precum şi dacă poartă mască, se arată în planul de 110 pagini înaintat de municipalitate către Ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor, şi pus la dispoziţia Reuters de un deputat de opoziţie critic al proiectului.

Citește și
Omicron
OMS: Varianta Omicron se răspândeşte mai repede şi vaccinurile sunt probabil mai puţin eficiente
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai multe guverne de pe mapamond au apelat la noile tehnologii şi şi-au extins puterile legale pentru a încerca să stăvilească epidemia de COVID-19. China, Rusia, India, Polonia, Japonia şi unele state din SUA sunt printre cele care au derulat sau măcar experimentat sisteme de recunoaştere facială pentru urmărirea pacienţilor cu COVD-19, conform unui raport din martie al Columbia Law School din New York.

Potrivit oficialului din Bucheon, sistemul ar urma să reducă presiunea pe echipele de anchetatori epidemiologici, care lucrează intens, uneori şi în ture de 24 de ore, într-un oraş cu peste 800.000 de locuitori, şi să ajute ca aceste echipe să fie folosite mai eficient şi cu mai mare precizie.

Coreea de Sud deţine deja un sistem de urmărire agresiv, de înaltă tehnologie care strânge date despre cărţi de credit, date de localizare a telefoanelor mobile şi imagini CCTV, printre alte informaţii cu caracter personal, dar se bazează încă pe un mare număr de astfel de echipe.

Noul sistem este menit şi să suplinească faptul că aceste echipe sunt nevoite să se bazeze în mare măsură pe declaraţiile pacienţilor cu COVID-19, care nu sunt întotdeauna sinceri în legătură cu activităţile şi deplasările lor, se spune în plan.

Ministerul Ştiinţei a declarat că nu are planuri actuale de a extinde acest proiect la nivel naţional, şi că scopul sistemului este să digitalizeze o parte din munca manuală pe care trebuie să o execute în prezent echipele de urmărire.

Sistemul din Bucheon poate depista simultan până la zece persoane în 5-10 minute, reducând substanţial timpul necesar în prezent, de circa 30-60 minute pentru depistarea unei singure persoane.

Proiectul pilot va necesita doar o echipă de aproximativ zece persoane la un centru de sănătate publică pentru folosirea sistemului de recunoaştere facială cu IA, a indicat oficialul local.

Bucheon a primit 1,6 miliarde de woni (1,36 milioane de dolari) de la Ministerul Ştiinţei şi a investit 500 milioane de woni din bugetul propriu pentru a construi acest sistem, a precizat responsabilul.

Deşi există un sprijin public larg pentru actualele metode invazive de depistare şi urmărire, apărători ai drepturilor omului şi unii deputaţi sud-coreeni s-au arătat îngrijoraţi că guvernul va reţine şi exploata astfel de date mult peste necesităţile pandemiei.

'Planul guvernului de a deveni un Big Brother sub pretextul COVID este o idee neototalitaristă', a declarat Park Dae-chul, deputat al Partidului Puterea Poporului, de opoziţie, cel care a pus la dispoziţia Reuters planul municipalităţii.

În schimb, oficialul din Bucheon a insistat că nu există nicio îngrijorare legată de viaţa personală, întrucât sistemul blurează faţa oricărei persoane care nu este subiect al anchetei.

'Nu există nicio problemă legată de viaţa privată pentru că sistemul depistează pacientul confirmat pe baza Legii privind controlul şi prevenirea bolilor infecţioase', a afirmat el pentru Reuters.

Regulile prevăd că pacienţii trebuie să-şi dea consimţământul pentru utilizarea recunoaşterii faciale, dar, şi dacă nu îşi dau acordul, sistemul îi poate depista folosindu-le silueta şi îmbrăcămintea, a menţionat oficialul.

Agenţia sud-coreeană pentru controlul şi prevenirea bolilor (KDCA) a declarat că utilizarea unei astfel de tehnologii este legală atât timp cât se încadrează în limitele legii privind controlul şi prevenirea bolilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Varianta Omicron reprezintă 40% din totalul infectărilor din Londra. „Se răspândeşte cu o rată fenomenală”
Varianta Omicron reprezintă 40% din totalul infectărilor din Londra. „Se răspândeşte cu o rată fenomenală”

Autorităţile din Marea Britanie au anunţat luni că varianta Omicron a noului coronavirus se răspândeşte cu "o rată fenomenală" şi a ajuns să reprezinte 40% din totalul infectărilor din Londra.

OMS: Varianta Omicron se răspândeşte mai repede şi vaccinurile sunt probabil mai puţin eficiente
OMS: Varianta Omicron se răspândeşte mai repede şi vaccinurile sunt probabil mai puţin eficiente

Varianta Omicron a noului coronavirus pare să se răspândească mai repede decât varianta Delta, provocând simptome mai puţin severe şi făcând vaccinurile mai puţin eficiente, a anunţat duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii, informează AFP.

Cercetătorii britanici anunță un val ”substanțial” de infecții cu Omicron în ianuarie
Cercetătorii britanici anunță un val ”substanțial” de infecții cu Omicron în ianuarie

Regatul Unit se va confrunta cu un val substanțial de infecții cu Omicron în ianuarie, fără alte restricții, spun oamenii de știință, scrie BBC.

Cercetătorii japonezi au dezvoltat o mască prin care se poate detecta Covid-19, cu ajutorul ultravioletelor
Cercetătorii japonezi au dezvoltat o mască prin care se poate detecta Covid-19, cu ajutorul ultravioletelor

Cercetătorii japonezi au dezvoltat măști care folosesc anticorpi de struț pentru a detecta COVID-19 prin expunerea la lumina ultraviolet, scrie Reuters.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.