Compania Kalaşnikov creşte producţia de drone pentru armata rusă: „Este un lucru deosebit de important în actualele condiţii”

kalasnikov, drone
Imago

Compania militară rusă Kalaşnikov îşi va spori în anul 2023 producţia de drone destinate armatei ruse, a anunţat marţi directorul general al acestei societăţi, Alan Luşnikov.

''Dezvoltăm o nouă linie de aparate fără pilot, lucru deosebit de important în actualele condiţii. Este vorba despre drone tactice. Adică toate cele care nu sunt lansate de pe aerodromuri, aceasta este nişa noastră'', a explicat Luşnikov la televiziunea publică rusă, potrivit Agerpres.

El a susţinut că dronele fabricate de compania pe care o conduce au avut un randament ''foarte bun'' în ''operaţiunea militară specială'' desfăşurată de Rusia împotriva Ucrainei, astfel că această companie îşi propune ''să crească producţia şi să dezvolte noi modele''.

Kalaşnikov produce și drone „kamikaze”

Luşnikov declarase în august că societatea Kalaşnikov se va axa pe fabricarea dronelor ''kamikaze'' Lancet şi Kub, dar nu va creşte producţia altor aparate.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat recent că fiecare pluton al armatei ruse trebuie să dispună de o dronă pentru a lupta împotriva ''inamicului'' în Ucraina, ţară bombardată în ultimele luni de Rusia cu drone iraniene.

Citește și
drona
În România vor fi fabricate, în premieră, drone tactic-operative pentru Armată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Experienţa operaţiunii militare speciale demonstrează că folosirea dronelor practic s-a generalizat. Acest arsenal trebuie să fie prezent în fiecare unitate, pluton, companie şi batalion'', a indicat Putin la o reuniune cu ofiţerii superiori din Ministerul rus al Apărării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lituania urmează să semneze un contract în vederea achiziţionării de drone sinucigaşe de tip Switchblade
Lituania urmează să semneze un contract în vederea achiziţionării de drone sinucigaşe de tip Switchblade

Lituania urmează să semneze un contract în vederea achiziţionării de drone sinucigaşe de tip Switchblade, livrate de Statele Unite Kievului care le foloseşte în război împotriva Rusiei.

În România vor fi fabricate, în premieră, drone tactic-operative pentru Armată
În România vor fi fabricate, în premieră, drone tactic-operative pentru Armată

În România vor fi fabricate, în premieră, drone tactic-operative pentru Armată.

Putin încearcă să îl convingă pe Lukașenko să intervină militar în Ucraina, în timp ce atacurile cu drone continuă
Putin încearcă să îl convingă pe Lukașenko să intervină militar în Ucraina, în timp ce atacurile cu drone continuă

„Agenția pentru energie atomică” de la Kiev, acuză Rusia că a încălcat siguranța nucleară, trimițând o dronă "kamikaze", deasupra centralei nucleare din sudul Ucrainei, în regiunea Nikolaev.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.