Ceremonie bizară în Thailanda. Regele și-a prezentat oficial concubina, de față cu regina

thailanda

Regele Thailandei (67 de ani) și-a oficializat noua relație în cadrul unei ceremonii la care a participat și soția sa, regina.

Sineenat, în vârstă de 34 de ani, până de curând bodyguard al regelui, a primit titlul de „consoartă regală”. În timpul ceremoniei, ea a stat mereu întinsă pe podea, pentru a simboliza că este inferioară regelui, notează Daily Mail.

De față a fost și regina Suthida, fostă însoțitoare de zbor, care i-a devenit soție regelui Maha Vajiralongkorn cu nici trei luni în urmă. Toată ceremonia a fost transmisă în direct, la televizor.

Din 1932 nu a mai existat poligamia în vârful monarhiei thailandeze.

Decizia regelui nu a întâmpinat niciun fel de critici publice, ofensele aduse conducerii fiind pedepsite în această țară cu până la 15 ani de închisoare. Însă în privat se pare că mulți îl cred pe rege excentric și posibil imoral. 

Citește și
Rihanna Oksana Voevodina
Fostul rege al Malaeziei, divorț sever de rusoaica mai tânără. Ce s-a aflat despre copilul ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Telenovela dintre fostul rege al Malaeziei și Veovodina. Copilul nu ar fi al sultanului
Telenovela dintre fostul rege al Malaeziei și Veovodina. Copilul nu ar fi al sultanului

După divorț, avocatul fostului rege al Maleziei, sultanul Mohammed, se întreabă al cui este băiatul fostei Miss Moscova, Rihanna Oksana Veovodina.

Fostul rege al Malaeziei, divorț sever de rusoaica mai tânără. Ce s-a aflat despre copilul ei
Fostul rege al Malaeziei, divorț sever de rusoaica mai tânără. Ce s-a aflat despre copilul ei

Răsturnare de situație în cazul mariajului care a făcut ocolul presei acum un an.  Sultanul Mohammed, fostul rege al Malaeziei, a divorțat în cel mai sever mod de o fostă Miss Moscova, Rihanna Oksana Voevodina.

Maha Vajiralongkorn, încoronat, la 66 de ani, rege al Thailandei
Maha Vajiralongkorn, încoronat, la 66 de ani, rege al Thailandei

Regele Thailandei Maha Vajiralongkorn a îndeplinit, sâmbătă, ritualurile budiste şi brahmanice care l-au transformat, simbolic, într-un zeu pe pământ, aşa cum este considerat suveranul în această ţară din Asia de Sud-Est. 

Regatul Thailandei are o nouă regină. Povestea fostei însoţitoare de zbor
Regatul Thailandei are o nouă regină. Povestea fostei însoţitoare de zbor

Regatul Thailandei are de o nouă regină. Regele Rama al Zecelea a oficiat, potrivit tradiţiei, ceremonia prin care i-a conferit soţiei sale titlul şi coroana regală.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.