Cel mai periculos infractor al Ecuadorului a dispărut din închisoare. Autorităţile sunt în alertă

detinut evadat
Twitter

Cel mai periculos infractor al Ecuadorului, liderul grupării Los Choneros, a dispărut din închisoarea în care era deţinut, au anunţat duminică autorităţile, care au lansat o operaţiune pentru a-l găsi, relatează Reuters.

Generalul Cesar Zapata, comandantul naţional al poliţiei, a declarat într-o conferinţă de presă că forţele armate ale ţării au stabilit că unul dintre deţinuţii din închisoarea din Guayaquil a dispărut.

Deşi Zapata nu a menţionat numele deţinutului, procuratura a declarat că va investiga "presupusa evadare" a lui Jose Adolfo Macias, liderul grupării Los Choneros.

Macias, alias "Fito", a fost condamnat în 2011 la 34 de ani de închisoare pentru diverse infracţiuni, printre care trafic de droguri şi crimă.

Los Choneros este o organizaţie criminală pe care autorităţile au asociat-o cu extorcarea, crima şi traficul de droguri, printre alte infracţiuni, şi care este acuzată că ar controla principalele închisori din ţară.

Citește și
gheorghe adrian ionut
Ce le-a spus deținutul „cuminte” colegilor săi înainte de a evada de la Penitenciarul Rahova. Fuga sa este inexplicabilă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Suntem recunoscători pentru curajul şi angajamentul forţelor de ordine, care, într-o operaţiune la care au participat peste 3.000 de persoane, au intervenit în închisoare în căutarea celui mai căutat deţinut", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Roberto Izurieta, în cadrul conferinţei de presă.

Organizaţiile criminale rivale se confruntă frecvent în închisorile supraaglomerate din Ecuador, iar cifrele oficiale arată că peste 400 de deţinuţi au murit din 2021.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deținutul care evadase de la Penitenciarul Rahova a fost prins după două săptămâni. Unde a fost găsit
Deținutul care evadase de la Penitenciarul Rahova a fost prins după două săptămâni. Unde a fost găsit

Un deţinut de la Rahova, care a evadat în urmă cu două săptămâni, în timp ce se întorcea la penitenciar într-o maşină de la un punct de lucru, a fost prins de poliţişti într-o localitate din judeţul Argeş, unde a fost ascuns de un alt bărbat.

Ce le-a spus deținutul „cuminte” colegilor săi înainte de a evada de la Penitenciarul Rahova. Fuga sa este inexplicabilă
Ce le-a spus deținutul „cuminte” colegilor săi înainte de a evada de la Penitenciarul Rahova. Fuga sa este inexplicabilă

Sute de politisti caută de 24 de ore un deținut care a evadat de la Penitenciarul Rahova. Bărbatul se întorcea de la punctul de lucru, când la un semafor a sărit din mașină.

Deţinut din Penitenciarul Rahova, evadat la întoarcerea de la punctul de lucru. Era condamnat pentru conducere fără permis
Deţinut din Penitenciarul Rahova, evadat la întoarcerea de la punctul de lucru. Era condamnat pentru conducere fără permis

Un deţinut din Penitenciarul Rahova a evadat, luni, la întoarcerea de la punctul de lucru. El a fugit dintr-o maşină, în timp ce staţiona la semafor, la intersecţia str. Antiaeriană cu bulevardul Ghencea.

Un deținut de la Penitenciarul Focșani care evadase a fost prins de polițiști. Este condamnat pentru tâlhărie
Un deținut de la Penitenciarul Focșani care evadase a fost prins de polițiști. Este condamnat pentru tâlhărie

Un deținut în vârstă de 23 de ani de la Penitenciarul Focșani a evadat, miercuri, transmite IPJ Vrancea.

Cum a fost prins deținutul evadat din Pennsylvania. Un câine a reușit ce nu au putut să facă 500 de agenți antrenați
Cum a fost prins deținutul evadat din Pennsylvania. Un câine a reușit ce nu au putut să facă 500 de agenți antrenați

Un câine polițist din Statele Unite primește laude după ce i-a ajutat pe oamenii legii să prindă un deținut evadat în urmă cu două săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.