Blinken avertizează Azerbaidjanul asupra tensiunilor cu Armenia. A cerut eliberarea persoanelor deţinute pe nedrept

blinken
Getty

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a discutat miercuri cu preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev despre importanţa avansării procesului de pace cu Armenia.

 

El a subliniat că „nimic nu justifică o creştere a tensiunilor la granița" cu această ţară, potrivit unui comunicat difuzat de Departamentul de Stat, relatează AFP şi Reuters.

În cadrul unei convorbiri telefonice, Blinken a subliniat „că nimic nu justifică o creştere a tensiunilor crescute la graniţă şi a avertizat împotriva acţiunilor şi a retoricii agresive din ambele părţi care ar compromite perspectivele de pace", se arată în comunicatul difuzat de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Şeful diplomaţiei americane se află la Bruxelles pentru o reuniune NATO.

El urmează să participe vineri la o reuniune trilaterală cu premierul armean Nikol Paşinian şi liderii Uniunii Europene.

Citește și
Antony Blinken
Antony Blinken, după aderarea Suediei la NATO: „E un moment istoric pentru Suedia, pentru alianța noastră”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Blinken a reamintit în continuare „că Azerbaidjanul trebuie să-şi respecte obligaţiile şi angajamentele internaţionale în ceea ce priveşte drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi a cerut eliberarea persoanelor deţinute pe nedrept", potrivit comunicatului.

Armenia şi Azerbaidjanul, ţări vecine şi rivale din Caucaz, s-au acuzat reciproc marţi că au deschis focul la graniţă, unde incidente de acest tip sunt frecvente şi uneori mortale.

Ţările au purtat două războaie, în anii 1990 şi în 2020, pentru controlul enclavei Nagorno-Karabah, recucerită în cele din urmă în septembrie 2023 de către forţele azere.

După această recucerire completă, aproape întreaga populaţie armeană a regiunii - peste 100.000 de persoane - a fugit în Armenia.

În luna decembrie, cele două ţări au efectuat un schimb de prizonieri văzut ca un progres diplomatic, care a reînviat speranţa de pace. Situaţia rămâne instabilă, în pofida mai multor runde de negocieri mediate de puteri străine, între care Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Israelul anunţă confiscarea a 800 de hectare de teren în Cisiordania ocupată, ca represalii la un atac palestinian
Israelul anunţă confiscarea a 800 de hectare de teren în Cisiordania ocupată, ca represalii la un atac palestinian

Guvernul israelian a anunţat vineri confiscarea a 800 de hectare de teren în Valea Iordanului, în Cisiordania ocupată, în aceeaşi zi în care secretarul de stat american, Anthony Blinken, se află în vizită în Israel, relatează AFP şi EFE.

Antony Blinken, după aderarea Suediei la NATO: „E un moment istoric pentru Suedia, pentru alianța noastră”
Antony Blinken, după aderarea Suediei la NATO: „E un moment istoric pentru Suedia, pentru alianța noastră”

Suedia a devenit oficial al 32-lea membru al NATO. Aderarea a fost consfințită în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi seară la Washington. Iar luni steagul suedez va fi arborat la sediul Alianței.

Suedia devine în mod oficial al 32-lea stat membru al NATO. Rusia amenință că va lua ”contramăsuri” împotriva aderării
Suedia devine în mod oficial al 32-lea stat membru al NATO. Rusia amenință că va lua ”contramăsuri” împotriva aderării

Premierul suedez Ulf Kristersson se află într-o vizită la Washington, unde şeful diplomaţiei americane Antony Blinken urmează să primească oficial documentele ratificării aderării la NATO a Suediei, relatează AFP.

Şeful diplomaţiei americane consideră că ''rămâne loc pentru un acord'' privind ostaticii din Gaza
Şeful diplomaţiei americane consideră că ''rămâne loc pentru un acord'' privind ostaticii din Gaza

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a afirmat miercuri la Tel Aviv că mai "rămâne loc pentru un acord" privind ostaticii între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP.

Antony Blinken, din nou în Orientul Mijlociu. SUA au lansat noi lovituri împotriva grupurilor susţinute de Iran
Antony Blinken, din nou în Orientul Mijlociu. SUA au lansat noi lovituri împotriva grupurilor susţinute de Iran

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, se află din nou în Orientul Mijlociu, încercând să facă progrese pe mai multe fronturi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.