Agricultorii belgieni au blocat o autostradă. „Sfârşitul nostru va însemna foamea voastră”

protest fermieri franta
Getty

Agricultorii belgieni au blocat, duminică, autostrada E42 în sudul Belgiei, o mobilizare ce se alătură mişcărilor de protest ale agricultorilor din Franţa, Germania şi alte state membre ale UE, relatează France Presse.

 

A devenit „imposibil să obţii un venit decent” din activităţile agricole, a declarat un reprezentant al sindicatului organizator al protestului, Federaţia tinerilor agricultori (FJA). „Cerem o reformă a politicii agricole comune a UE care să ţină cont de realitatea de pe teren”, a precizat acesta, subliniind problema concurenţei unor produse agricole din state care nu sunt constrânse să aplice politicile fitosanitare şi de mediu din UE.

Sfârşitul nostru va însemna foamea voastră” - este unul dintre mesajele de pe pancartele purtate de tractoarele folosite la protestul ce a blocat autostrada.

Uniunea Europeană „nu încetează să sufoce, să stoarcă şi să strivească agricultorii săi”, acuză de partea sa Federaţia valonă a agricultorilor (FWA), sindicat care consideră că „a sosit momentul de a repune realităţile agricole şi agro-economice în centrul deciziilor europene”.

Protestele agricultorilor s-au înmulţit în statele UE, aceştia fiind nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.

Citește și
protest fermieri franta
Franţa acuză Italia şi Spania de concurenţă neloială, în timp ce agricultorii francezi ameninţă că vor „asedia” Parisul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, atenţionare de călătorie pentru Franţa: Posibile blocaje în mai multe zone din cauza protestelor fermierilor
MAE, atenţionare de călătorie pentru Franţa: Posibile blocaje în mai multe zone din cauza protestelor fermierilor

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Franța că sindicatele care grupează majoritatea fermierilor francezi au anunţat blocaje ale accesului în Paris pentru luni, începând cu ora 14:00.  

Franţa acuză Italia şi Spania de concurenţă neloială, în timp ce agricultorii francezi ameninţă că vor „asedia” Parisul
Franţa acuză Italia şi Spania de concurenţă neloială, în timp ce agricultorii francezi ameninţă că vor „asedia” Parisul

Aflat sub presiunea protestelor agricultorilor, care au ameninţat că începând de luni vor „asedia” Parisul, guvernul preşedintelui francez Emmanuel Macron a acuzat duminică ceea ce a numit practicile de „concurenţă neloială” ale unor parteneri din UE.

 

Franţa trimite a treia navă de război în mările din O.Mijlociu, fregata L'Alsace, în cadrul Operaţiunii Prosperity Guardian
Franţa trimite a treia navă de război în mările din O.Mijlociu, fregata L'Alsace, în cadrul Operaţiunii Prosperity Guardian

Franţa îşi consolidează prezenţa militară în mările din Orientul Mijlociu şi a trimis o a treia navă militară în regiune, fregata L'Alsace.

Primarul unei localități din Franța a emis un ordin prin care interzice să mai ningă. Ce se ascunde în spatele acestui demers
Primarul unei localități din Franța a emis un ordin prin care interzice să mai ningă. Ce se ascunde în spatele acestui demers

Primarul comunei Raillencourt-Sainte-Olle din nordul Franței, Bernard de Narda, a emis marți, 23 ianuarie, un ordin municipal fără precedent.

A murit și fiica femeii ucise de o mașină care a lovit un baraj al fermierilor ridicat pe un drum din Franța
A murit și fiica femeii ucise de o mașină care a lovit un baraj al fermierilor ridicat pe un drum din Franța

O adolescentă de 12 ani care fusese grav rănită marţi dimineaţă când o maşină s-a izbit de un baraj al fermierilor francezi care protestau în departamentul Ariège, din sudul Franţei, a murit în cursul serii, a anunţat parchetul din Foix.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.