Accident la metroul din Hong Kong. Două trenuri s-au ciocnit violent în timpul unor teste

×
Codul embed a fost copiat

Incident grav la metroul din Hong Kong. Două trenuri s-au ciocnit violent în timp ce era testat un nou sistem de semnalizare.

Accidentul a avut loc pe timpul nopţii, când metroul era închis.

Impactul a fost însă foarte puternic şi amândoi conductorii au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În accident a fost implicat un tren de generaţie nouă, care va fi supus unor noi inspecţii. Conducerea metroului a anunţat că reparaţiile vor dura ore bune şi că linia respectivă va fi închisă, o veste foarte proastă pentru miile de locuitori ai metropolei care folosesc transportul subteran pentru a ajunge la serviciu.

Citește și
cristian borcea, inchisoare, pedeapsa
Cristian Borcea are de executat 7 ani şi 6 luni închisoare după contopirea pedepselor
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Țara în care se moare de prea multă muncă dă concediu forțat. Angajații îl refuză
Țara în care se moare de prea multă muncă dă concediu forțat. Angajații îl refuză

Tradiţionala "săptămână de aur" a fost prelungită, iar vacanţa va dura anul acesta din 27 aprilie până în 6 mai, inclusiv.

Cristian Borcea are de executat 7 ani şi 6 luni închisoare după contopirea pedepselor
Cristian Borcea are de executat 7 ani şi 6 luni închisoare după contopirea pedepselor

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, luni, că fostul finanţator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare.

Atac armat în Olanda, cu 3 morţi şi mai mulţi răniţi. Atacatorul turc a fost prins
Atac armat în Olanda, cu 3 morţi şi mai mulţi răniţi. Atacatorul turc a fost prins

Un bărbat de origine turcă a deschis focul asupra unui tramvai cu pasageri, în oraşul olandez Utrecht. 3 oameni au murit și mai mulți au fost răniți în incidentul care ar putea fi de natură teroristă, conform poliției. Atacatorul a fost arestat.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.