Cât de performanți sunt și ce pot face roboții IGSU care au intervenit la exploziile din Crevedia

×
Codul embed a fost copiat

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a folosit și roboți pentru stingerea incendiului izbucnit după exploziile de la Crevedia.

Din informațiile oficiale pe care le-am primit până acum se pare că la locul incendiului s-a intervenit și cu o autospecială care transporta patru roboți. Doi dintre acești roboți au motor electric, iar ceilalți doi au motor termic.

Autospeciala care transportă roboții despre care vorbim. Are o viteză de maximum 120 km/h, un lift hidraulic pentru descărcarea și încărcarea roboților, dar și compartimente speciale pentru transportul roboților și al accesoriilor suplimentare.

În plus, în autospeciala există și stații de încărcare pentru bateriile roboților.

Fiecare dintre roboții transportați de această autospecială are o autonomie de 12 ore, respectiv 15 ore, în cazul roboților cu motor termic.

Citește și
iLikeIT
Demonstrație LIVE la iLikeIT. Care este cea mai bună folie pentru protecția ecranului de telefon. Marian a testat cu ciocanul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt roboți gândiți în mod special pentru astfel de situații.

Vorbim de incendii de mari proporții în care viețile celor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pot fi puse în pericol.

Așa arată robotul cu motor electric. Vă spuneam că are o autonomie de maximum 12 ore. Se deplasează cu o viteza de 4 km/h.

Poate transporta materiale necesare în astfel de situații, are un coș special pentru asta, dar are și o targă pe care pot fi transportate victime. Și, evident că nu lipsesc camerele foto și video. Poate transmite în timp real ceea ce vede. Are și o cameră cu termoviziune, dar și proiectoare pentru iluminarea spațiului în care se află. În plus, este dotat și cu un sistem special prin care poate detecta diferite substanțe chimice și pericole nucleare.

Și iată și robotul cu motor termic. Și cu astfel de roboți s-a intervenit la locul incendiului. Vorbim despre un dispozitiv care are o viteză de maximum 7 km/h, o autonomie de 15 ore, un turn cu presiune pentru apă și spumă, la fel ca și la robotul cu motor electric.

Sunt sisteme de ultimă generație, care sunt folosite și în Statele Unite ale Americii, dar și în alte țări Europene, printre care și Franța. De altfel, vorbim de niște modele franceze, folosite și la stingerea incendiului de la Catedrala Notre Dame, din 2019.

Acești roboți au intrat în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în luna iunie a acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Fii pilot într-o super călătorie în lumea tehnologiei în ultimele ediții iLike IT și Superspeed la PRO TV din acest sezon
Fii pilot într-o super călătorie în lumea tehnologiei în ultimele ediții iLike IT și Superspeed la PRO TV din acest sezon

În acest weekend, telespectatorii vor putea urmări ultimele episoade din cea mai populară emisiune de tehnologie din România, iLike IT, și cea mai urmărită emisiune auto, Superspeed la PRO TV.

Demonstrație LIVE la iLikeIT. Care este cea mai bună folie pentru protecția ecranului de telefon. Marian a testat cu ciocanul
Demonstrație LIVE la iLikeIT. Care este cea mai bună folie pentru protecția ecranului de telefon. Marian a testat cu ciocanul

Este momentul tehnologiei, urmează experimente în platoul Știrilor PROTV. Aflăm la iLike IT care sunt cele mai bune folii pentru telefoanele mobile și cum le instalăm corect.

Prinde viteză în tehnologie cu noile sezoane iLike IT și Superspeed la PRO TV
Prinde viteză în tehnologie cu noile sezoane iLike IT și Superspeed la PRO TV

iLike IT, cea mai urmărită emisiune de tehnologie din România, revine mâine, 11 februarie, de la ora 10:00, cu un nou sezon.

Platforma creată de un român care te ajută să-ți faci un avatar în Metaverse
Platforma creată de un român care te ajută să-ți faci un avatar în Metaverse

Este momentul tehnologiei şi ne întâlnim cu Iulia la iLike IT, care ne pregătește astăzi pentru Metaverse.  

Ce a văzut echipa iLikeIT la CES 2023 din Las Vegas. ”A fost ca o călătorie în viitor”
Ce a văzut echipa iLikeIT la CES 2023 din Las Vegas. ”A fost ca o călătorie în viitor”

Iulia Ionescu ne povestește la iLike iT cum a fost în Las Vegas, la cel mai important târg de tehnologie din lume.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.