România, lider în UE la creşterea comerţului cu amănuntul şi în luna octombrie

România, lider în UE la creşterea comerţului cu amănuntul şi în luna octombrie

Luna octombrie a fost a patra lună consecutiv în care volumul comerţului cu amănuntul în România a înregistrat cel mai puternic ritm de creştere din rândul statelor membre ale Uniunii Europene.

Astfel, comerțul cu amănunțul a înregistrat un avans de 6,9% comparativ cu aceeaşi lună a anului 2018, arată datele publicate, joi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ, în zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,4% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 1,9%. Eurostat precizează că vânzările cu amănuntul au scăzut doar în trei state membre: Slovenia, Slovacia şi Letonia. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 2,8%, în timp ce vânzările de combustibili au crescut cu 2%, iar cele de alimente, băuturi şi ţigări cu 0,9%.

De la o lună la alta, octombrie 2019 comparativ cu luna septembrie 2019, comerţul cu amănuntul în România a înregistrat o majorare cu 0,8%, creşteri mai mari în Uniunea Europeană fiind înregistrate doar în Portugalia (2,1%) şi Polonia (0,9%). Comerţul cu amănuntul, de la o lună la alta, a scăzut cu 0,6% în zona euro, în timp ce în UE 28 a înregistrat o scădere de 0,4%, în principal ca urmare a faptului că vânzările de produse non-alimentare au scăzut cu 0,8%.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că în luna octombrie 2019, afacerile din comerţ au consemnat o creştere de 2% faţă de septembrie 2019, pe serie brută, şi de 0,8% pe serie ajustată sezonier. Faţă de octombrie 2018, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere cu 6,9%. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie a înregistrat o creştere cu 6,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Citește și
mugur isărescu
Isărescu: Poţi să minţi oriunde în statistică, dar undeva te prinde rapid minciuna din urmă
Imagini surprinse cu drona arată un sat ucrainean în ruine în timp ce localnicii fug din calea rușilor VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
INS a confirmat creşterea economiei României de 3% în al treilea trimestru
INS a confirmat creşterea economiei României de 3% în al treilea trimestru

INS a reconfirmat avansul economiei româneşti, anunţat în noiembrie.

Isărescu: Poţi să minţi oriunde în statistică, dar undeva te prinde rapid minciuna din urmă
Isărescu: Poţi să minţi oriunde în statistică, dar undeva te prinde rapid minciuna din urmă

Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a atenționat, luni, într-o conferință, că atunci când economia creştea singură, a fost stimulată suplimentar să ajungă la 7%, deși cu 4-5% era suficient.

Recomandări
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului

Pentru creștinii ortodocși și greco-catolici, este ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit Noului Testament în Sâmbăta Mare trupul Fiului lui Dumnezeu răstignit pe cruce a fost coborât în mormânt.

Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video
Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video

O explozie a rănit cinci persoane în orașul rus Belgorod, spune guvernatorul acestuia.

A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival
A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival

Pe litoral a plouat cu dosare penale. Poliţiştii au prins cu droguri mai mulţi turişti, în special străini, veniţi în România la festivalurile și petrecerile organizate la mare.